Ziarul electronic al arădenilor

Tag: mir

Din două icoane de la o biserică din Lipova picură mir

Actualitati, Religie
O credincioasă susține că din două icoane ale Sfântului Efrem cel Nou, aflate în biserica greco-catolică din orașul arădean Lipova a început să picure mir. Femeia a postat o fotografie cu o icoană a Sfântului Efrem cel Nou pe o rețea de socializare, afirmând că este „o minune“. „Aș vrea să fac public minunea care a avut loc a doua zi de Rusalii, când din josul icoanei Sfintului Efrem cel Nou a început să picure mir și până la sfârșitul Sfintei Slujbe a început să curgă de lângă degetele mâinilor și lângă cap în partea dreaptă. Acum, o altă icoană mai mică, tot a Sfântului Efrem, a început și aceasta să picure din jos mir, iar la cea mare în timpul slujbei se poate vedea pata din colțul de sus din dreapta, iar aura s-a mărit, pata de pe ea, vizibil. Cred că e o minune și ar trebui să știe

„Vând mir testat de Șova”. Reacția unui român după votul din Senat în cazul Șova

Politica
La câteva ore după ce Dan Șova, „uns” cu mir în Senat, a scăpat de arestarea preventivă solicitată de DNA, pe internet a apărut și „oferta de neratat” la recipientele cu untdelemn aromat și sfințit, aducător de imunitate. „Vând Mir testat de Șova - aducător de imunitate”, sună anunțul postat de un bucureștean pe olx, un site de cumpărături online. Vădit nemulțumit de cum a decurs votul în Senat, cel care scoate la vânzare “uleiul miraculos” continuă cu descrierea. „Mir-ul este aducător de imunitate parlamentară în principal, dar poate fi folosit și pentru a te păzi de blesteme, boli, nenorociri, lucruri neplăcute. Este de ajuns să te ungi puțin pe frunte și poți să fii sigur că ești protejat timp de 24 de ore. Procedeul trebuie repetat în fiecare zi însă o sticluță îți ajunge un an. Nu,