Ziarul electronic al arădenilor

Tag: militarilor

Două blocuri ANL, destinate militarilor din Cetatea Aradului, construite în Micălaca

Două blocuri ANL, destinate militarilor din Cetatea Aradului, construite în Micălaca

Comunicate de presa
Agenţia Naţională pentru Locuinţe a aprobat, în acest an, construirea a două din cele cinci blocuri ce urmează să fie ridicate în oraşul Arad. La rândul ei, Primăria muncipiului Arad a eliberat la începutul acestei luni autorizaţia de construire, astfel că în aceste zile are loc organizarea de şantier. Blocurile fac parte din ansamblul de locuinţe aprobat pentru dezvoltare în zona Micalaca Est III, vor avea o singură scară şi un număr de 20 de apartamente fiecare.  „În anul 2010, municipiul Arad a predat terenul, planul urbanistic şi a realizat proiectul tehnic. Am aşteptat ca ANL să construiască, începând cu anul 2012, aceste blocuri destinate persoanelor care lucrează în Unitatea Militară din Cetate. În acest an, am semnat cu ANL pentru construcţia a 2 blocuri cu 40 de apartamente. Est