Ziarul electronic al arădenilor

Tag: mam

Bibarț: „M-am săturat de toate ședinţele, comisiile şi explicaţiile tuturor, în timp ce gunoiul e pe străzi“

Bibarț: „M-am săturat de toate ședinţele, comisiile şi explicaţiile tuturor, în timp ce gunoiul e pe străzi“

Comunicate de presa
Viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a participat, în  această dimineaţă, la întâlnirea prilejuită de vizita la Arad a vicepremierului şi ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu. „Sper ca doamna ministru, prin poziţia pe care o ocupă să se ţină de cuvânt şi să deblocheze situaţia sechestrului pus ilegal de ANAF pe un bun al Primăriei Arad. De luni de zile am primit de la Bucureşti numai promisiuni care nu s-au materializat. Rezultatul se vede în stradă. Dincolo de toate şedinţele, întâlnirile şi explicaţii date de unii şi alţii, pe cetăţenii Aradului îi interesează ca problema gunoiului menajer să fie rezolvată cât mai repede. Aradul şi arădenii nu au nicio vină că ANAF-ul nu cunoaşte legea, iar RETIM-ul nu-şi face treaba, conform contractului”, a

Dragnea, despre plecarea de la şefia PSD: „Nu m-am gândit la asta“

Politica
Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că nu s-a gândit la demisia de la şefia partidului şi că el şi-a asumat cea mai mare vină pentru această situaţie în care partidul a ajuns din nou, respectiv vina de a-l propune pe Mihai Tudose pentru postul de premier. Întrebat dacă ia în calcul plecarea de la conducerea PSD, Dragnea a răspuns: „Nu m-am gândit la asta“. De asemenea, întrebat dacă el nu îşi asumă vreo vină, liderul PSD a spus că şi-a asumat-o „pe cea mai mare“: „Că am facut o greşeală când am facut această propunere“. Dragnea a fost întrebat de jurnaliști cum garantează PSD că peste 6 luni nu schimbă iar Guvernul şi a răspuns: „Am discutat asta. Se pare că eu am mână foarte proastă (...) Le-am spus colegilor mei că eu nu voi face nicio propunere. Prima dată, la Sorin Grindeanu, eu am fă

Lizica Mihuț: „M-am simțit, mă simt și mă voi simți vânată“

Actualitati
Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, a afirmat, marţi, că în urma controalelor desfăşurate în ultimii șase ani de diverse instituţii la această universitate s-a stabilit că ea nu a încălcat legea și a anunțat că îi va da în judecată pe cei care au reclamat-o, scopul acestora fiind de a-i prejudicia imaginea. Lizica Mihuţ a spus că reclamaţiile erau depuse, în fiecare an, în preajma perioadei de înscrieri la Universitate. „M-am simțit, mă simt și mă voi simți vânată. În ultimii șase ani, Universitatea a fost controlată de trei ori de Direcţia Naţională Anticorupţie, şi, timp de opt luni au fost făcute verificări de ANAF la proiecte, programe, salarii şi închirieri spaţii. Controalele ANAF au fost făcute la recomandarea DNA. Timp de 6 an