Ziarul electronic al arădenilor

Tag: mailat

Anchetă la Mailat. Oase umane, descoperite într-o gospodărie

Actualitati
Mai multe oase umane au fost descoperite într-o gospodărie din satul arădean Mailat, de un bărbat care lucra la realizarea unei scurgeri pentru canalizare, iar polițiștii au demarat o anchetă, oasele urmând să fie expertizate. Oasele, care aparent ar fi aparţinut mai mult persoane, adulţi şi copii, au fost descoperite, miercuri, în curtea unei case din satul Mailat, care aparţine de comuna Vinga. La faţa locului au fost descoperite oase, inclusiv cranii, care par a fi atât de adulţi, cât şi de copii. Primele informaţii arată că oasele sunt vechi, unii localinici spunând că în urmă cu foarte mult timp în zonă ar fi existat un cimitir. Alţii cred că oasele ar putea să fie de la o epidemie de din perioada anilor 1600, cele descoperite fiind puse ca într-o groapă comună. „Au venit poliţişt