Ziarul electronic al arădenilor

Tag: finanțele

Finanțele din Arad, prejudiciate cu peste 14 milioane lei

Actualitati
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a fost prejudiciată cu peste 14 milioane de lei, 11 persoane fiind trimise în judecată în acest caz de procurorii DNA. Marian Cioflan, fost inspector vamal în judeţul Giurgiu, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi constituirea unui grup infracţional organizat într-un dosar cu prejudiciu de peste 14 milioane de lei instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DNA. În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei alţi 10 inculpaţi, acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni precum constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală sau fals. Potrivit unui comunicat al DNA, Mihail Codrin Roman şi Marius Daniel Tuvene, administratori ai unei societăţi

UPDATE Protest spontan declanşat la Finanțele din Arad

Actualitati
Sute de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Arad s-au aliat protestului spontan declanşat la nivel naţional de către angajaţii din sistem, astfel că au fost închise ghişeele din tot judeţul. În cursul zilei de luni, sute de persoane care au avut treabă la Finanțe au fost anunţate că trebuie să se întoarcă în altă zi. Liderul sindical din cadrul AJFP Arad, Ioan Trifa, a declarat pentru News.ro că, cel mai probabil, luni nu se va mai lucra cu publicul. El a spus că protestul s-ar putea întinde pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar duce la blocarea activităţii de colectare şi a activităţilor de relaţii cu publicul. „Nemulţumirile sunt legate de legeea salarizării. Cerem revizuirea grilelor de salarizare, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importan