Ziarul electronic al arădenilor

Tag: dreptate

Tribunalul dă dreptate Primăriei Arad în privința cortului USR

Comunicate de presa
Urmare a informațiilor apărute în presă și pe rețelele de socializare prin care reprezentanții USR Arad susțin că au fost amendați abuziv de Poliția Locală pentru cortul amplasat în fața magazinului Ziridava în scopul strângerii de semnături în vederea revizuirii Constituției, dorim să precizăm faptul că, prin sentința civilă nr. 587/19 iulie 2018, Tribunalul Arad constată corectitudinea procesului verbal de sancționare a contravențiilor intocmit de Poliția Locală și încălcarea prevederilor legale de către USR, ceea ce demonstrează că Primăria Arad nu a facut altceva decât să respecte Legea. Trebuie să aducem la cunoștința publică faptul că Primăria a emis un aviz de ocupare a domeniului public pentru amplasarea unei mese, a unui scaun și a unei umbrele, conform legii, doar că reprezentan
Iustin Cionca: „Guvernarea lui Dragnea a nedreptăţit Aradul, trebuie să ni se facă dreptate“

Iustin Cionca: „Guvernarea lui Dragnea a nedreptăţit Aradul, trebuie să ni se facă dreptate“

Comunicate de presa
Liviu Dragnea trebuie să demisioneze imediat din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Și guvernul emanat de Dragnea trebuie să plece, pentru că asupra României planează suspiciunea că este dirijată de un politician pe care justiția îl consideră infractor recidivist - a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca. Acesta este de părere că sentința în cazul Dragnea trebuie să producă și la Arad consecințe! PNL consideră că hotărârile justiției nu sunt negociabile. Liviu Dragnea a mai fost condamnat anterior la închisoare cu suspendare și din punct de vedere moral s-a descalificat. Guvernarea și majoritatea parlamentară, în loc să muncească pentru o Rom

Diana Mariş Costea: „Vreau să se facă dreptate!”

Actualitati
Prezentatoarea TV Diana Mariș Costea a vorbit despre modul în care a fost bătut soțul ei, care acum este în stare gravă la un spital din Timișoara. Diana Mariș Costea a povestit la Romania TV cum a avut loc agresiunea, recunoscând că acum se teme pentru viaţa soţului său. „Eu nu pot să comentez ancheta poliţiei. Este o anchetă în curs de derulare. Nu ştim foarte multe. Motivul pentru care agresorul a comis această faptă este halucinant. El a declarat faptul că soţul meu îi imprumutase bani în numeroase rânduri şi de data asta nu a mai avut curajul să ceară un împrumut şi sub efectul drogurilor s-a gândit să îşi ia singur banii. Era în atelierul auto, cu masca de sudură pe faţă. I-a aplicat două lovituri în cap. I-a furat portofelul şi telefonul. Telefonul l-a vândut. A trecut un prieten