Ziarul electronic al arădenilor

Tag: competitivă

Cea mai competitivă țară din lume. România a coborât pe locul 68

Din tara
România ocupă locul 68 în topul celor mai competitive 137 de state din lume, în scădere cu șase poziții față de anul trecut, în timp ce Elveția și-a păstrat poziția de lider mondial pentru al nouălea an consecutiv, potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial (WEF). Scorul general obținut de România este de 4,30 puncte pe o scară de la unu la șapte. Înaintea României se află state, precum Estonia (locul 29), Cehia (31), Polonia (39), Lituania (locul 41), Slovenia (locul 48), Bulgaria (49), Slovacia (59) și Ungaria (60). România devansează însă țări, precum Croația (74), Grecia (87) și Republica Moldova (89). Potrivit autorilor raportului, România are scoruri mici la indicatorii privind sofisticarea afacerilor (unde se clasează pe locul 116 în lume) dar și la instituții (locul 86 în