Ziarul electronic al arădenilor

Tag: comit

Au fost aprinse beculețele în bradul de Crăciun din centrul Aradului

Actualitati
Luminițele din bradul de Crăciun din centrul Aradului au fost aprinse sâmbătă seara, la eveniment fiind peste 1.000 de copii, care au primit cadouri de la Moș Nicolae. Aprinderea instalației de lumini din bradul de Crăciun amplasat pe platoul din fața Palatului Administrativ a fost precedată de un spectacol cu Păcală și Tândală, susținut de actori de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“. La finalul spectacolului și-a făcut aparția Moș Nicolae, acesta fiind ajutat de polițiștii locali să ajungă pe scenă, unde i-a salutat pe copii, care au spus poezii și au interpretat cântece specifice sărbătorilor de iarnă. În jurul orei 19.00, pe scena din centrul Aradului a urcat primarul Gheorghe Falcă, acesta fiind însoțit de fiica lui, Ana Maria, dar și de mai mulți copii, alături de care a pornit inst