Ziarul electronic al arădenilor

Tag: civile

Ziua Protecţiei Civile. Porți deschise la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad

Comunicate de presa
Miercuri, 28 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş„ Arad sărbătoreşte „Ziua Protecţiei Civile”. Prin expresia protecţia civilă se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau a catastrofelor şi s-o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia (art. 61 din cuprinsul Convenţiilor de la Geneva din 2 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate). La 28 februarie 1930, prin Înalt Decret Regal nr. 468 se aprobă Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, considerat actul de naştere al Protecţiei Civile. Regulamentul este de inspiraţie franceză şi a fost pus în aplicare începând cu 23 martie 1933, când

Parada Formațiilor Civile de Pompieri, în centrul Aradului

Actualitati
Formațiile Civile de Pompieri din județul Arad vor participa la o paradă, care se va desfășura în centrul municipiului, participanții fiind îmbrăcați în costume de epocă. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Județean, în colaborare cu Primăria Municipiului. Conform organizatorilor, în perioada, 2-17 septembrie, pe platoul din fața Primăriei Arad, este organizată o expoziție, care cuprinde pompe manuale, motopompe, scări și mașini pentru intervenții în caz de incendii, multe dintre acestea având o vechime de peste 100 de ani, precum și o expoziție tematică sub coordonarea profesorului Horia Truță. De asemenea, în data de 17 septembrie, începând cu ora 10.00, se va desfășura o paradă a formațiilor Civile de Pompieri din județul Arad, în costume de epocă

Căsătoriile civile vor fi oficiate la Teatru

Actualitati
Oficierea căsătoriilor civile în Arad se va face, din această vară, într-o sală amenajată la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, iar municipalitatea a anunțat că se intenționează construirea unei clădiri în oraș, în care să fie oficiate și căsătoriile civile. Decizia de a fi oficiate căsătoriile la Teatru a fost luată pentru că Palatul Cultural, unde au loc în prezent oficierile, va intra în reabilitare. Consilierii locali au aprobat, vineri, un proiect de hotărâre care stabileşte ca oficierea să se facă la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Filarmonicii de Stat Arad sau, după caz, până la identificarea unei alte locaţii adecvate. „În prezent, oficierea căsătoriilor are loc într-o sală amenajată în incinta Palatului Cultural Arad în sala de repetiţ

Ziua Protecţiei Civile: „Porţi Deschise“ la ISU Arad

Actualitati
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” din Arad va marca, vineri, Ziua Protecţiei Civile, ocazie cu care va fi organizat evenimentul „Porţi Deschise”. Astfel, vineri, între orele 10.00 și 14.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, situat pe strada Andrei Şaguna, vizitatorii vor putea să vedă tehnica de intervenţie a Detaşamentului Arad. În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de „apărare pasivă” având ca scop „limitarea efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”. Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la”apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi „apărare civilă” î

Cererea societății civile: Dezbatere publică pentru canalul Mureșel

Actualitati
Reprezentanții societății civile din Arad cer Primăriei organizarea unei dezbateri publice privind canalul Mureșel, care traversează orașul și reprezintă o importantă sursă de poluare pentru populație. Cererea a fost făcută în timpul acțiunii de protest organizată, sâmbătă, în Parcul „Eminescu“, împotriva intenției municipalității de a amenaja un pasaj subteran și o parcare în această zonă. Sebastian Bulumac, unul dintre organizatorii protestului, a afirmat, sâmbătă, că, pe lângă problema Parcului «Eminescu“, şi problema canalului Mureşel este importantă pentru locuitorii oraşului. „În ceea ce priveşte canalul Mureşel, solicităm administraţiei publice să organizeze o dezbatere publică, la care să fie invitaţi specialişti din domeniu, care să ofere soluţii în acest caz”, a spus Sebastian