
Campania PNL Arad pentru europarlamentare, condusă de Iustin Cionca
Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Iustin Cionca, va conduce campania electorală a liberalilor din judeţ pentru alegerile europarlamentare.
Anunțul a fost făcut de Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad, care a adăugat că, la nivelul municipiului, campania va fi condusă de prim-vicepreşedintele PNL Arad, Sergiu Bîlcea.
Echipa care va fi implicată în campania electorală a fost prezentată, joi, într-o conferinţă de presă, iar în afară de Cionca şi Bîlcea, de pregătirea alegerilor se vor mai ocupa, între alţii, senatorul Ioan Cristina şi deputatul Glad Varga.
„Vom începe în această campanie să lucrăm şi să arătăm că am produs în primul rând schimbări în interiorul nostru (al PNL - n.r.) şi, evident, vrem să producem schimbări şi privind viaţa de la Bruxelles sau în administraţia centrală. Avem