Ziarul electronic al arădenilor

Tag: către

Apelul președintelui CJ Arad către societatea civilă

Comunicate de presa
În ultimele zece zile am prezentat zilnic sumele pe care comunele, orașele, municipiul și Consiliul Județean Arad le vor pierde dacă actualul proiect de buget al Guvernului intră în vigoare sub forma în care a fost propusă. Județul Arad va pierde peste 45 de milioane de euro, în care includem aprox. 16 milioane la municipiu, iar pe calculele noastre de ultimă oră aprox. 10 milioane  Consiliul Județean, un milion de euro orașul Curtici, sute de mii de euro fiecare oraș și comună! Și cele mai mici comune din județul Arad vor pierde între 50.000-100.000 de euro! Această prognoză înseamnă falimentul unor comune și blocarea marilor proiecte de dezvoltare! Fie că vorbim despre proiectele pe drumuri județene, proiectele transfrontaliere, investițiile în spitale și școli, sau chiar reparațiile c

Daniel Funeriu, către Principesa Margareta: „Cucoană, nu aţi făcut nimic pentru Săvârşin“

Actualitati
Fostul ministru al Educaţiei, arădeanul Daniel Funeriu, îi reproşează Principesei Margareta, căreia i se adresează cu apelativul „cucoană“, că nu a făcut nimic pentru Săvârşin „în afară de a-i exploata frumuseţile“ şi îi transmite ca, înainte de a avea grija românilor, să aibă grijă de platanii de la Săvârşin şi să îi plătească „cât de cât corect“ pe oamenii care lucrează acolo pentru familia regală. Daniel Funeriu a postat, pe Facebook, un mesaj în care, în calitate de „copil al Săvârşinului“, îi transmite principesei Margareta „să se oprească“. „Nu cred că sunt în situaţia lipsei de respect faţă de memoria lui Mihai I dacă îi spun acestei cucoane, Margareta, să se oprească. O spun în calitate de copil al Săvârşinului care şi-a început şcoala în curtea reşedinţei regale din Săvârşin, ca

Papa Francisc: Ajutorarea celor săraci este „pașaportul către paradis“ al creștinilor

Religie
Ajutorarea celor săraci este „pașaportul către paradis“ al creștinilor, a spus papa Francisc duminică, în timpul unei slujbe speciale dedicate miilor de oameni săraci veniți din toată Europa, ținută în bazilica Sfântul Petru. Suveranul pontif marchează astfel Ziua mondială a oamenilor săraci, o nouă sărbătoare catolică, la care au fost invitați să participe 6.000-7.000 de persoane sărace din Italia, Franța, Spania, Germania și Polonia. „(Săracii) sunt cei care ne deschid drumul către Rai; sunt pașaportul nostru către paradis. Pentru noi, este o datorie evanghelică să avem grijă de ei“, a spus papa în predica sa. Este „trist“ când creștinii „se limitează la a urma regulile și a respecta poruncile, ca niște angajați“ ai Domnului și nu se implică activ în acte de caritate, a avertizat Fran

Cionca: „Premierul acceptă umilirea românilor de către Enel și alți furnizorii de utilități”

Comunicate de presa
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a declarat că este inadmisibil că premierul Mihai Tudose acceptă umilirea românilor de către unii furnizori de utilități și că există situații când oamenii stau fără energie electrică o săptămână. Iustin Cionca a reamintit dezastrul din județul Arad, unde după furtuna din luna septembrie au existat gospodării care timp de o săptămână au stat fără curent, situație care se repetă aproape la fiecare ploaie sau la fiecare vânt puternic! Iustin Cionca a sesizat această situație, în scris, Președintelui României, Klaus Iohannis și premierului Mihai Tudose. Zilele trecute președintele Iohannis a răspuns adresei transmise de președintele Consiliului Județean Arad, însă premierul Tudose nu a considerat necesar să răspundă, în ciuda problemelo

„Meseria e cea mai bună carieră – un proiect care promovează un stil de viaţă orientat către succes

Comunicate de presa
„Meseria e cea mai bună carieră”, aşa se numeşte cel mai recent proiect derulat de Asociaţia Grupul pentru Management şi Mediere Culturală şi finanţat de Centrul Cultural Municipal. Proiectul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani şi îşi propune promovarea meseriilor, dar şi a unor modele de succes în rândul tinerilor aflaţi în căutarea unei cariere. „Intenţia noastră nu este să organizăm cursuri de calificare sau de formare în diferite meserii. Noi ne propunem să promovăm un stil de viaţă orientat către succes şi să ajutăm tinerii să ajungă la informaţiile de care au nevoie ca să poată îmbrăţişa o carieră pe placul lor. De multe ori aceste informaţii nu sunt foarte la îndemână pentru anumite categorii. Vrem şi să contrazicem prejudecăţile legate de unele ocupaţ

Reglementări privind îngrijirea și supravegherea copilului de către bone

Comunicate de presa
Serviciile de îngrijire și supraveghere a copilului pe timpul zilei vor putea fi asigurate de bone fie în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă și o persoană juridică acreditată ca furnizor de servicii sociale, fie în baza unui contract de prestări de servicii încheiat între bonă, persoană fizică autorizată, și reprezentantul legal al copilului. Prevederea este inclusă într-o Hotărâre prin care Guvernul a adoptat astăzi normele metodologice de aplicare a Legii nr.167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă. Actul normativ reglementează procedura de recunoaștere a calificărilor în vederea exercitării profesiei de bonă pe teritoriul României, aspectele referitoare la exercitarea acestei profesii, instituțiile care eliberează documentele necesare obținerii acestui dr
Lupaș, către parlamentari: Două tururi pentru alegerea primarului ar asigura stabilitate în administrație

Lupaș, către parlamentari: Două tururi pentru alegerea primarului ar asigura stabilitate în administrație

Comunicate de presa
Consilierul municipal independent Marin Lupaș transmite o listă de teme pentru parlamentarii arădeni la începutul noii sesiuni parlamentare. Marin Lupaș așează în capul solicitărilor ceea ce numește „condiții pentru stabilitate la nivel local” prin reformarea legislației administrative cu introducerea a două tururi pentru alegerea primarilor. „Multe dintre problemele administrației locale vin din lipsa unei reprezentări autentice a cetățenilor. De multe ori arădenii și-au pus întrebarea dacă primarul lucrează pentru ei sau pentru diverse grupuri de interes nelegitime. Înainte de aceste nelămuriri, perfect rezonabile după toată activitatea lui Gheorghe Falcă din ultimii 12 ani, trebuie să ne detașăm de persoana care ocupă fotoliul din Primărie și să ne concentrăm pe principiile care regl

Vărcuş, către Falcă: „Poate este cazul să vă gândiţi la un concediu. Unul mai lung… poate chiar permanent“

Comunicate de presa
„Arădenii sunt din nou trimişi la colţ, pedepsiţi şi umiliţi prin iniţiativa regretabilă a primarului Falcă de a majora în Arad tarifele la transportul în comun. Fără soluţii de eficientizarea a activităţii CTP, companie aflată în subordinea primăriei, edilul procedează în linia obişnuită şi aruncă greutatea pe umerii cetăţenilor, în loc să dea dovadă de gândire administrativă matură”, este de părere liderul grupului PSD-ALDE din CLM, Beniamin Vărcuş. „Sigur că nu putem fi de acord cu aşa ceva iar în şedinţa de joi ne vom opune unei asemenea măsuri, prin depunerea unui amendament pe bugetul de venituri şi cheltuieli. Scopul final al politicii este bunăstarea cetăţenilor şi nicidecum golirea buzunarelor lor de către vreo administraţie locală de dreapta, fie ea şi cea a lui Gheorghe Falcă.

Wiener, către ministrul Sănătății: „Pacienţii spitalelor arădene nu pot fi trataţi cu promisiuni“

Comunicate de presa
La sfârșitul lunii februarie, senatorul USR Adrian Wiener a făcut o interpelare Ministrului Sănătății, dorind să afle ce sumă (și pentru ce anume) poate fi repartizată Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad din bugetul de investiții al Ministerului în 2017. La aproape două luni de la acel moment, aflăm că Ministrul Sănătății „va continua eforturile” și că spitalul arădean „ar putea fi” avut în vedere, dar concret acesta nu primește nimic. Interpelarea lui Wiener viza în principal atât de necesarul şi deja celebrul RMN, alături de echipament (tomograf, aparatură pentru Maternitate și secțiile de terapie intensivă) necesar desfășurării actului medical la un nivel decent. „Pe lângă achizițiile legate de imagistica medicală a SCJU Arad, pe lista de investiții aprobată de Consiliul de Ad

Punct și de la capăt. Un pumn către cer

Editorial
Donald Trump, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, a depus jurământul de învestitură ţinând mâna stângă (?) pe două Biblii, iar ca încheiere a rostit fraza sacramentală: „Aşa să mă ajute Dumnezeu!”. (Ciudat, noi ştiam că, de e să faci jurământ pe Scriptură, o faci punând mâna dreaptă, ori, poate, detaliul e doar o chestie de estetică la Washington, cine să mai ştie... Cum era să fi stat doamna Melanie cu spatele către camere în aceste clipe de mare înălţare patriotică?!...) Apoi, în discursul inaugural a făcut cel puţin o referire la Scriptură, sugerând în felul acesta că el este, cu adevărat, un demn reprezentant al creştinilor americani -  susţinători tradiţionali ai candidaţilor Partidului Republican – în cea mai înaltă dregătorie a statului. Cu alte cuvinte, că este cu „temele fă