Ziarul electronic al arădenilor

Tag: campioană

Fotbal. CFR Cluj a câştigat al cincilea său titlu de campioană a României

Fotbal. CFR Cluj a câştigat al cincilea său titlu de campioană a României

Sport
CFR Cluj a câştigat din punct de vedere matematic al cincilea său titlu de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (1-0), pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“, în etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii I, penultima a sezonului. Argentinianul Juan Culio a marcat unicul gol al partidei (12 - penalty) şi care a decis soarta titlului cu numărul 101 din campionatul României. CFR a mai cucerit titlul în sezoanele 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012 şi 2017-2018. CFR Cluj a început sezonul cu Edward Iordănescu pe banca tehnică, acesta a fost înlocuit repede cu Antonio Conceicao, Alin Minteuan a fost numit antrenor interimar în februarie, iar Dan Petrescu a preluat echipa în luna martie. Înaintea ultimei etape, CFR are cinci pun
Franţa, pentru a doua oară campioană mondială la fotbal

Franţa, pentru a doua oară campioană mondială la fotbal

Sport
Selecţionata Franţei a câştigat al doilea său titlu mondial, după ce a învins echipa Croaţiei cu scorul de 4-2 (2-1), duminică, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în finala Cupei Mondiale de fotbal 2018, din Rusia. Franţa - Croaţia 4-2: Mandzukic 18 a.g, Griezmann 38 pen, Pogba 59, Mbappe 66/Perisic 29, Mandzukic 69. Francezul Antoine Griezmann a fost declarat jucătorul finalei Cupei Mondiale, câştigat duminică de Franţa, scor 4-2, la Moscova, în faţa echipei Croaţiei. Antoine Griezmann a mai fost declarat jucătorul meciului de două ori la CM din Rusia: la partida cu Australia, scor 2-1 pentru francezi, din faza grupelor, şi la confruntarea cu Uruguay, scor 2-0, din sferturile de finală. Didier Deschamps a devenit al treilea selecţioner din istorie care a câştigat titlul mondial atât ca
Echipa Colegiului Național „Dimitrie Țichindeal“, campioană la șah

Echipa Colegiului Național „Dimitrie Țichindeal“, campioană la șah

Comunicate de presa
Consiliul Judetean Arad a fost ca întotdeauna în ultimii ani gazdă primitoare pentru micuții șahisti ai Aradului. Ultimul concurs în acest an școlar a fost o competiție pe echipe între școlile unde clubul Vados desfășoară ore de șah ca activitate extracuriculară. Au participat 11 echipe formate din câte 4 jucători, cu preponderență din clasa pregătitoare și clasa I. Campioană în acest an a devenit echipa Colegiului National Preparandia „Dimitrie Tichindeal“, școală care are de altfel și cel mai mare număr de elevi practicanți ai șahului și care a terminat competiția câștigându-și toate meciurile. Din echipa campioană au făcut parte Bogdan Duca, David Cozma, Vlad Giurgiu și Vlad Vass. Pe locul doi s-a situat echipa Liceului Național de Informatică urmată de echipa Școlii Gimnaziale „Nic
CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României pentru a patra oară

CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României pentru a patra oară

Sport
Formaţia CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României pentru a patra oară în istoria sa, după ce a învins FC Viitorul, scor 1-0, în ultima etapă a play-off-ului Ligii I. CFR Cluj a câştigat titlul cu doar un punct avans faţă de FCSB, care s-a impus, tot duminică, scor 1-0, cu Astra Giurgiu. Pentru CFR Cluj a marcat Damian Djokovici în minutul 43. CFR Cluj a mai câştigat titlul de campioană în 2008, 2010 şi 2012. În celălat meci care conta pentru lupta pentru titlu, FCSB a învins Astra, scor 1-0, prin golul Gnohere din minutul 40. În al treilea meci din play-off, CS Universitatea Craiova conduce CSM Poli Iaşi, scor 2-1. Pentru ieşeni a punctat Kizito '16, iar pentru craioveni au înscris Mateiu '28 şi Băluţă '35. Clasamentul final al play-off-ului este următorul: CFR Cluj

UPDATE FC Viitorul Constanța, campioană națională în premieră

Sport
FC Viitorul Constanța a câștigat în premieră titlul de campioană națională la fotbal, sâmbătă, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), pe teren propriu, la Ovidiu, în etapa a 10-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului. FC Viitorul, echipă antrenată și patronată de Gheorghe Hagi, a reușit o performanță istorică, grație golului marcat de Gabriel Iancu (65), dintr-un penalty acordat în urma unui duel între Ionuț Larie și Florinel Coman. FC Viitorul are același număr de puncte în clasament ca FCSB, dar departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe din play-off, echipa lui Hagi câștigând cu 3-1 pe teren propriu și remizând la București, 1-1. Pentru prima oară în ultimii 39 de ani trei echipe au avut șanse la titlu înaintea ultimei etape, FC Viitorul, F