UPDATE 2: Paznic de vânătoare, împuşcat de braconieri
Un paznic de vânătoare a fost împuşcat în timp ce patrula printr-o pădure care aparţine de Ocolul Silvic Gurahonţ şi a observat un grup de persoane care ar fi participat la o vânătoare ilegală.
Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe raza comunei arădene Brazii. Victima a fost transportată iniţial la Spitalul Judeţean Arad, de unde a fost transferată, în cursul nopții, la Secţia Chirurgie a Spitalului Municipal Timişoara.
Medicii afirmă că bărbatul a ajuns la spital cu alice în zona toracică şi cu leziuni pulmonare, fiind preluat de chirurgi. Paznicul a fost operat, fiind în stare stabilă şi internat în Secţia de Terapie Intensivă.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru tentativă de omor, nerespec