A fost constituit noul CLM Arad. Bognar și Bibarț, viceprimari
Membrii noului Consiliu Local Municipal Arad au depus, joi, jurământul în cadrul unei ședințe în care au fost aleși și cei doi viceprimari ai municipiului.
Ședința s-a desfășurat în sala „Regele Ferdinand“ din Palatul Administrativ, la eveniment fiind prezenți reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate, ai cultelor religioase, cadre didactice, dar și prieteni și rude ale noilor consilieri locali.
În prima parte a ședinţei, au luat cuvântul reprezentanții cultelor religioase din Arad.
Apoi, prefectul judeţului Arad, Cosmin Probac a citit ordinul de constituire a Consiliului Local Municipal, iar locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Municipal a înmânat celor aleşi certificatele de consilieri locali.
O comisie a verificat dosarele consilierilor locali aleşi la scrutinul din 5 iun