Ziarul electronic al arădenilor

Tag: apostilă

Programări online la Pașapoarte, Permise și Apostilă

Comunicate de presa
Afluxul de cetățeni interesați de preschimbarea pașapoartelor, înregistrat în special pe perioada lunilor de vară, a constituit o preocupare prioritară pentru prefectul județului Arad, Florentina Horgea. Interesată de micșorarea timpului de așteptare în fața ghișeelor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Arad, Florentina Horgea a demarat, cu sprijinul personalului Serviciului, respectiv cu implicarea specialiștilor din cadrul Instituției Prefectului, elaborarea unui program online prin care cei interesați să se poată programa în timp util pentru depunerea documentelor necesare preschimbării solicitate. În același timp, a fost operaționalizat și programul care va facilita accesul celor interesați la Serviciile Apostilă, respectiv Permise și Înmat