Ziarul electronic al arădenilor

Tag: amplasament

Falcă: „CNI nu avea nevoie de amplasament pentru investiția de la stadionul UTA“

Falcă: „CNI nu avea nevoie de amplasament pentru investiția de la stadionul UTA“

Comunicate de presa
„Compania Naţională de Investiţii nu avea nevoie de predare de amplasament să facă ce avem noi în contract”, a declarat primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă în în cadrul conferinţei de presă de luni, 17 septembrie 2018, în replică la răspunsul formulat de Compania Naţională de Investiţii. Aceasta susţine în continuare că „în momentul de față amplasamentul este predat de către unitatea administrativ teritorială antreprenorului pentru finalizarea lucrărilor și numai după recepția acestora amplasamentul se poate preda Companiei Naționale de Investiții”. Anul trecut, prin Hotărârea CLM 369/29 septembrie 2017 a fost aprobată „predarea amplasamentului constând din teren, situat în Arad, str. Frații Neumann nr. 2, reprezentând Stadionul Municipal U.T.A. Arad, … cu suprafața de 30.976 mp