Ziarul electronic al arădenilor

Tag: abuz

Portretele-robot ale autorilor infracţiunii de abuz în serviciu

Portretele-robot ale autorilor infracţiunii de abuz în serviciu

Din tara
Procurorul general Augustin Lazăr a prezentat, în cadrul unei dezbateri pe tema corupţiei organizată de DNA, portretele-robot ale autorilor infracţiunii de abuz în serviciu. „Rezultă, atât din studiul DNA, cât şi din studiile colegilor din Parchetul General, că un prim portret-robot priveşte funcţionarul public, care este fie dintre cei aleşi - primari, viceprimari, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local sau judeţean, fie dintre funcţionarii publici care au fost numiţi, direct sau prin concurs - director, director adjunct, şef de serviciu. Aceste persoane au o conduită caracterizată ca fiind abuzivă, pentru că depăşeşte cadrul legal al atribuţiilor lor de serviciu, exercitate prin încălcarea legii (...). Un astfel de funcţionar are o conduită abuzivă şi, pentru a-şi rezolva int

Notar public trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Actualitati
Notarul public Adrian Vlai a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dintre care una în formă continuată, într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DNA. Pentru aceeaşi infracţiune au mai fost trimişi în judecată Nicolae Traian Petrişor şi Ortenzia Cociuba, la data faptelor preşedinte şi respectiv administrator al Asociaţiei Composesoratului Foştilor Colonişti din Ineu-Traian, judeţul Arad, Floare Igna, la data faptelor secretar al aceleiaşi asociaţii, precum şi Ioan Iercan, fost preşedinte al Asociaţiei Composesoratul Foştilor Urbarialişti Răpsig. Potrivit unui comunicat al DNA, faptele de care sunt acuzaţi cei cinci au fost comis

Notar public din Arad, judecat pentru abuz în serviciu

Actualitati
Un notar public din Arad a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, acesta fiind acuzat că a produs un prejudiciu de 50.000 de euro. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, noratul public Savin Năstase a autentificat la data de 2 iulie 2012 un contract de cesiune de creanţă, deşi cunoştea faptul că garantul ipotecar a fost pus sub interdicţie judecătorească şi că acesta nu putea garanta cu bunurile sale o datorie a altuia, fără încuviinţarea instanţei de tutelă. „Prin exercitarea de către inculpat a atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale (…) s-a cauzat cesionarului un prejudiciu în valoare de 50.000 euro, sumă cu care acesta s-a constituit parte civilă în cauză. În vederea recuperării prejudiciului, prin ordonanţa din data de 9 martie 2016

Fost director de la CET Arad, judecat pentru abuz în serviciu

Actualitati
Un fost director din cadrul CET Arad a fost trimis în judecată, fiind acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul adus Centralei fiind de aproximativ 6,9 milioane lei. Anunțul a fost făcut de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara, care au menționat că Adrian Nicolae Ghilea, fost director executiv comercial la CET Arad, au fost trimis în judecată, în stare de libertate. În rechizitoriul întocmit, procurorii au menționat că, în data de 13 februarie 2007, Adrian Nicolae Ghilea, în calitate de director executiv comercial al SC CET Arad SA, „cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a reglementărilor interne ale societăţii, a încheiat și semnat un act adițional la un contract de furnizare lignit prin care se stabile