Ziarul electronic al arădenilor

Surprinși în timp ce abandonau deșeuri pe domeniul public, în Arad

În ultimele două zile, polițiștii locali din Arad au depistat și sancționat drastic două persoane care au abandonat pe domeniul public deșeuri, în plină zi, producând disconfort celorlalți cetățeni.

Primul contravenient, C.I. a fost surprins pe camerele video instalate în teren și monitorizate la dispeceratul DGPLA în timp ce abandona pe str. Mucius Scaevola deșeuri textile (covoare), cartoane și un aparat electronic defect. Acesta a fost amendat cu 6.000 de lei, conform Legii 211/2011.

O a doua persoană, T.M., cu domiciliul în localitatea Livada, a fost identificată în urma unei sesizări venite din partea unui cetățean, pentru că a transportat cu un automobil și deversat o cantitate mare de deșeuri menajere pe str. Liviu Rebreanu din cartierul Confecții.

Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă de 1.000 lei deoarece a plasat gunoiul în altă locație decât cea unde domiciliază.

Direcția Generală Poliția Locală Arad reamintește cetățenilor să semnaleze, în cazul în care observă astfel de situații sau alte aspecte de încălcare a legislației de mediu, inclusiv la sfârșit de săptămână, la numărul de telefon 939, iar un echipaj se va deplasa pentru luarea măsurilor legale.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGPL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.