Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Peste 2.100 perechi de pantofi, fără acte de proveniență, au fost depistate de polițiștii din comuna Vladimirescu, care au acționat împreună cu reprezentanții Direcției Regionale Antifraudă Deva.

Oamenii legii au depistat pe DN 7, pe raza comunei Vladimirescu, trei persoane, cu vârste cuprinse între de 24 și 34 de ani, în timp ce transportau încălțăminte fără a deține documente legale de proveniență. Astfel, au fost depistați un tânăr, de 24 de ani, în timp ce transporta, cu o autoutilitară 1.192 perechi de pantofi, un bărbat, de 30 de ani, care transporta, cu o autoutilitară, 480 de perechi de pantofi, și un alt bărbat, de 34 de ani, care transporta, cu o autoutilitară, 456 perechi de pantofi. Cei trei au fost sancționați contravențional cu câte 5.000 de lei, iar produsele transportate, în valoare totală de aproximativ 13.500 de lei, au fost indiponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Mașină cu numere false

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au dispus trimiterea în judecată a lui Ionel Handîc, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, bărbatul, la data de 16 iulie 2016, în jurul orei 15.30, a condus, pe raza localității arădene Ţipari, un autovehicul marca Suzuki Samurai, neînmatriculat în circulaţie, având aplicate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare. Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehicul nu este înmatriculat în circulaţie, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autovehicul aparţine altui autoturism. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre soluţionare.

Prinși la furat din magazine

Polițiștii cercetează patru adulți și doi minori, care au fost depistați în timp ce furau din magazine aflate pe raza municipiului. Conform IPJ Arad, este cercetată o adolescentă, de 15 ani, care a fost depistată în timp ce sustrăgea, din două magazine din incinta unui complex commercial, articole de îmbrăcăminte și un minor, de 17 ani, care sustrăgea, dintr-un supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu, diferite produse alimentare și cosmetice. Au mai fost depistați o femeie, de 48 de ani, din Arad, și alți trei bărbați, cu vârste de 26, 27 și 49 de ani, din județul Prahova, în timp ce sustrăgeau produse dintr-un supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu. Prejudidiul cauzat în toate cazurile, în valoare de aproximativ 650 de lei, a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Autoturism furat, depistat în trafic

Un bărbat a fost prins în Arad în timp ce conducea un autoturism care figurează ca fiind furat. Polițiștii rutieri au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, pe Bulevardul Revoluției din municipiu, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Arad, care conducea un autoturism. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat că autoturismul figurează ca fiind furat de pe teritoriul Franței, din octombrie 2016. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt, autoturismul fiind indisponibilizat în vederea contiuării cercetărilor.

Cetăţean român cu document fals

Poliţiştii de frontieră au depistat un bărbat, care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de un document de identitate românesc fals. Bărbatul a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota. El a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals, motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana în cauză este Eugen I., în vârstă de 39 de ani. El a declarat că a obţinut cartea de identitate de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, contra sumei de 300 euro şi a recurs la acestă metodă deoarece şi-a pierdut documentele.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.