Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

Un tânăr din Pâncota, aflat sub influența alcoolului, a provocat un accident rutier, după care a părăsit locul faptei, fără încuviințarea polițiștilor, dar, ulterior, a fost depistat și reținut.

În cursul serii de luni, în jurul orei 22.30, tânărul, în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 709, dinspre Arad, înspre localitatea Horia, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Șiria. În urma coliziunii, femeia a fost rănită ușor, însă tânărul, înainte de sosirea organelor de poliție, a părăsit locul accidentului. După aproximativ două ore, autorul accidentului a fost depistat de polițiști pe raza comunei Șiria. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu excatitate a alcoolemiei. Tânărul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Tineri prinși în flagrant la furat

Polițiștii de la Secția nr. 1 din cartierul Aurel Vlaicu cercetează doi tineri care au încercat să fure dintr-o hală de pe raza municipiului Arad. „Polițiștii au depistat în flagrant delict, în noaptea de 9/10 iulie, doi tineri, de 25 și 22 de ani, din Pecica, care, după ce au escaladat gardul și au tăiat lacătul unei hale de pe raza municipiului, au încercat să pătrundă în incintă, pentru a sustrage diferite bunuri“, a informat IPJ Arad. Conform sursei citate, pe numele celor doi tineri a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentative de furt calificat, polițiștii continuând documentarea activității infracționale a celor doi tineri.

A condus beat un tractor neînmatriculat

Un bărbat este cercetat de polițiștii din Seleuș, pentru conducerea unui tractor neînmatriculat, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii l-au depistat pe bărbatul în vârstă de 51 de ani, în noaptea de 8/9 iulie, pe raza localității Chereluș, în timp ce conducea un tractor cu semiremorcă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că atât tractorul, cât și semiremorca, sunt neînmatriculate. În acest caz s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și sub influența alcoolului.

Infracțiuni rutiere depistate de polițiști

Polițiștii din cadrul IPJ Arad cercetează trei bărbați, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii din Sebiș au depistat un bărbat, de 36 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 792 B. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat acordul pentru testarea cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat. De asemenea, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare panlă pentru refuz de la prelevarea de mostre biologice. Un tânăr de 28 de ani, din Sântana, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea pe raza acestui oraș un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având dreptul de a conduce suspendat. Polițiștii din Șilindia au depistat un tânăr de 29 de ani, din Arad, care conducea un autoturism pe DJ 792/C, pe raza localității Târnova. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Urmărit depistat la P.T.F Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat un bărbat pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, este domiciliat în judeţul Brăila. În timpul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele acestuia era emis, de autorităţile italiene, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani şi 6 luni. Bărbatul a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Share Button

ALTE ARTICOLE PE ACTUALITATI ARAD

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.