Ziarul electronic al arădenilor

Știri pe scurt

News2Poliţiştii din orașul arădean Nădlac au identificat doi cetățeni bulgari, care sunt bănuiţi de comiterea unui furt dintr-un autoturism, prin folosirea metodei „cauciucul”.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, la data de 21 iunie 2014, cei doi bărbaţi, de 48, respectiv 36 de ani, ambii cetăţeni bulgari, ar fi înţepat anvelopele unui autoturism care aparţine unui cetăţean italian. Autoturismul era parcat pe raza orașului Nădlac. „Profitând de neatenţia victimei, în momentul în care aceasta schimba roata, cei în cauză ar fi sustras din autoturism acte şi suma de 400 de lei“, se arată într-o informare a IPJ Arad. Cei doi bulgari sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Infracţiuni în trafic

Două persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, au fost depistate de polițiști. Pe raza localităţii Vinga, polițiștii au depistat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism având aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare eliberate de autorităţile franceze. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare. De asemenea, pe raza localităţii Seleuş a fost depistat un bărbat, de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism având autorizaţia de circulaţie provizorie cu valabilitatea expirată din data de 21 aprilie. Pe numele celor doi conducători auto au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

A sustras bijuterii

Poliţiştii Postului de Poliţie Târnova au identificat o femeie, care este bănuită că ar fi sustras bijuterii din aur dintr-o locuinţă. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada 15 februarie – 8 martie, femeia, în vârstă de 48 de ani, ar fi pătruns pe uşa lăsată descuiată, într-un imobil de pe raza localităţii Drauţ, de unde ar fi sustras aproximativ 70 de grame de bijuterii din aur, în valoare de 11.200 de lei. Femeia este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Nu a păstrat distanţa

În cursul zilei de joi, un bărbat, în vârstă de 36 ani, din judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Bistriţa, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă în mers, a intrat în coliziune cu un autovehicul, care era oprit în coloană, în faţa sa. La volanul mașinii lovite se afla o femeie, de 33 de ani, din comună Şieu-Măgheruş. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

A sustras dintr-o casă

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din IPJ Arad au identificat un tânăr, bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuinţă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada 6 – 8 aprilie, tânărul, în vârstă de 17 ani, ar fi pătruns, prin efracţie, într-o casă de vacanţă situată pe Insula Mureş, de unde ar fi sustras aparatură electronică şi electrocasnică, în valoare de aproximativ 7.000 de lei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, iar tânărul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Poliţiştii rutieri în acţiune

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului Arad, mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 55.000 de lei. Dintre acestea, 53 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 166 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 23 permise de conducere şi 6 certificate de înmatriculare.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.