Ziarul electronic al arădenilor

Staţie de Epurare din bani europeni, la Pecica

Miercuri, 28 martie 2018, a avut loc semnarea Procesului Verbal de Recepţie Finală pentru lucrările realizate prin contractul CL13 „Staţie de Epurare Pecica”, derulate în cadrul Proiectului CCI Nr. 2009RO161PR001/19314-CL6 „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”.

Lucrările au demarat în anul 2014, fiind finalizate în anul 2016. După semnarea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor Nr.1/CL13 din 29.12.2016, a urmat perioada de notificare a defectelor, timp în care funcţionarea lucrărilor a fost corespunzătoare iar neconformităţile constatate au fost remediate.

Contractul CL13 „Staţie de Epurare Pecica” este cel de-al optulea contract recepţionat final, fiind cel de-al nouălea contract adjudecat în cadrul proiectului major de investiţii şi a fost atribuit, prin licitaţie deschisă, Asocierii  Hidroconstrucţia SA – Probit SRL. Contractul a vizat construirea unei staţii de epurare care să deservească un număr de 13.500 locuitori echivalenţi la un debit mediu de 2.962 mc/zi. Lucrările realizate nu influenţează obiectivele existente în zonă, nu modifică secţiunile de scurgere a apelor şi nu prezintă surse de poluare.

Lucrările au fost executate în baza autorizaţiilor Nr. 115/23.10.2013 şi Nr. 128/23.10.2015 eliberate de Primăria Oraşului Pecica. Beneficiarul final al Staţiei de Epurare este Primăria Oraşului Pecica iar operatorul acesteia este Compania de Apă Arad S.A.

Derulat în perioada 2007-2016, Proiectul Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad a avut valoare totală de 328.035.208 lei, defalcată pe surse de finanţare astfel: 76,48% contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, 11,70% cea a Guvernului României şi 1,80% contribuţia autorităţilor locale din aria proiectului, diferenţa de 10,02% fiind susţinută de Compania de Apă Arad S.A. prin credit bancar.

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Compania de Apă Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.