Ziarul electronic al arădenilor

Sorin Blejnar, condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă

Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, joi, pe fostul şef ANAF, arădeanul Sorin Blejnar, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost cercetat pentru trafic de influenţă, decizia nefiind definitivă.

Judecătorii au menţinut şi controlul judiciar şi au dispus sechestru pe bunurile lui Blejnar.

udecătorii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat pe Sorin Blejnar la 6 ani de închisoare. Totodată, instanţa a menţinut pentru acesta controlul judiciar şi au dispus sechestru pe bunurile fostului şef ANAF până la concurenţa sumei de 12.513.894 lei. Decizia poate fi contestată.

Sorin Blejnar, fostul şef ANAF, a fost trimis în judecată de către DNA Ploieşti, în anul 2016, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, „ în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

„Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri”, spun procurorii.

Potrivit sursei citate, „în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei”.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.