Ziarul electronic al arădenilor

Sondaj. Românii sunt dezinteresaţi de politică și vor un preşedinte cu „mână de fier”

Românii, în mare parte dezinteresaţi de politică, au încredere în Armată, preferă ca ţara să fie condusă de un guvern tehnocrat şi de un preşedinte cu „mână de fier” şi, deşi cred că Europa şi România merg în direcţii greşite, majoritatea spun că situaţia economică a familiei lor este una foarte bună.

Acestea sunt rezultatele unui sondaj de opinie realizat de Inscop Research.

Studiul sociologic „Valori, percepţii şi reprezentări ale populaţiei în România şi SUA” are la bază două sondaje de opinie realizate simultan de Inscop Research (România) şi The Polling Company (Statele Unite).

Sondajele au fost realizate în România, în perioada 12 – 23 octombrie 2018, iar în SUA, în perioada 19 – 22 octombrie 2018.

La fiecare dintre acestea au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani. Cât priveşte România, au fost intervievaţi oameni din fiecare judeţ al ţării şi din fiecare sector al Bucureştiului.

Majoritatea românilor, mai exact 74% dintre cei care au răspuns, consideră că România merge într-o direcţie greşită şi 19% cred că înspre una bună, în timp ce în cazul americanilor, 46% cred că SUA merge într-o direcţie bună şi 44% o consideră greşită.

Despre direcţia Europei, 40% dintre americanii intervievaţi nu ştiu ce să răspundă, iar 35% spun că este una greşită. De cealaltă parte, românii consideră – în proporţie de 40% – că direcţia este una bună, şi în proporţie de 43%, că aceasta este una greşită. „Americanii au o gândire mai internalizată”, a mai spus Loyd.

La nivel general, românii văd situaţia generală din România ca fiind una proastă sau foarte proastă – în proporţie de 72%. Alţi 23% o văd ca fiind bună. De cealaltă parte, în SUA, 32% apreciază situaţia generală ca bună, 26%, ca proastă, şi 18%, ca foarte proastă.

Din punct de vedere economic, peste 70% dintre respondenţii din România consideră că situaţia economică actuală a ţării lor este proastă (57%) sau foarte proastă (16%). Sub un sfert dintre cei chestionaţi evaluează pozitiv situaţia economică a României.

Printre principalele probleme ale tării menţionate de români se numără: inflaţia/costul vieţii de zi cu zi (aleasă ca variantă de răspuns din cele trei posibile de către 69% dintre cei chestionaţi), situaţia economiei (59%) şi costul energiei (53%). Topul problemelor cu care se confruntă, în viziunea respondenţilor, România este completat de: nivelul taxelor si impozitelor, respectiv lipsa locurilor de munca. Schimbările climatice, imigraţia şi terorismul se numără printre problemele cel mai rar menţionate de români.

Încrederea în instituţii a fost măsurată pe o scală specială, cu acordarea de note de la 1 la 5 în care 1 înseamnă foarte multă şi 5 foarte putină.

Instituţia în care au cea mai multă încredere atât românii, cât americanii este Armata. Şi Poliţia beneficiază de un grad de încredere destul de ridicat în rândul celor două populaţii studiate.

Dintre instituţiile politice româneşti enumerate, Preşedinţia şi autorităţile locale se bucură de cea mai mare încredere. Partidele politice şi celelalte instituţii centrale, Guvernul şi Parlamentul, sunt privite mai degrabă cu neîncredere de către români.

49% dintre români, respectiv 42% dintre americani consideră că ar fi util pentru ţara lor un „conducător cu o mână de fier”.

Aproximativ 60% dintre români ar prefera ca ţara să aibă un conducător/ preşedinte care să îşi asume rolul de mediator în societate. 60% dintre respondenţii din SUA şi-au exprimat preferinţa pentru menţinerea echilibrului între puterile statului.

42% dintre români consideră că ar fi bine ca o echipă de specialişti (tehnocraţi) să se ocupe de guvernarea ţării, spre deosebire de 32% dintre americani.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.