Ziarul electronic al arădenilor

Șoferul care a accidentat un medic și soția acestuia, judecat

judecatBărbatul care a accidentat grav, luna trecută, un medic rezident și pe soția acestuia, în timp ce traversau o trecere de pietoni din cartierul arădean Micălaca, a fost trimis în judecată.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au anunțat, luni, că au dispus trimiterea în judecată a lui Nicolae Sima, cercetat în stare de arest preventiv, „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă“.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, la data de 26 aprilie 2015, în jurul orei 20.20, bărbatul, care avea o îmbibaţie alcoolica în sânge ce depăşeşte limita legală, a condus un autoturism Dacia pe strada Voinicilor din municipiul Arad, pe sensul de mers dinspre strada Renaşterii către B-dul Nicolae Titulescu.

Când a ajuns la trecerea pentru pietoni amplasată în dreptul unui supermarket nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat două persoane, un medic și pe soția acestuia.

Cei doi, în calitate de pietoni, s-au angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată şi marcată corespunzător. Medicul și soția lui au suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 80-90, respectiv 95-100 de zile de îngrijiri medicale.

Bărbatul care a comis accidentul are 62 de ani și este din Timișoara.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Arad.

CITITI SI: Șoferul care a accidentat un medic și soția acestuia, arestat

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.