Ziarul electronic al arădenilor

Slujbe închinate Naşterii Sfintei Fecioare Maria

radna1-300x199Mii de pelerini din vestul ţării, dar şi din străinătate, sunt aşteptaţi, în perioada 6-8 septembrie, la Basilica papală „Maria Radna“ şi la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul“ din cartierul Gai, din municipiul Arad, unde vor fi oficiate slujbe speciale cu ocazia Naşterii Sfintei Fecioare Maria.

Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul” din cartierul Gai va sărbători cu această ocazie hramul paraclisului de vară, iar la o parte din slujbe va participa IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului.

La Basilica Papală din Radna, slujbele vor fi oficiate în limbile bulgară, maghiară, croată, germană şi română, iar în ziua sărbătorii, 8 septembrie, este aşteptat la Radna E.S. László Böcskei – episcop de Oradea Mare.

În cinstea Naşterii Fecioarei Maria, mai mulţi credincioşi catolici din judeţul Timiş vor veni, la Radna, pe jos. Pelerinajul va dura o zi şi o noapte, plecarea fiind duminică, la ora 6.00, din faţa Domului Catolic din Timişoara. Pelerinii vor sosi la Radna în 8 septembrie, în ziua marii sărbători.

De asemenea, în noaptea de 7 spre 8 septembrie, la Radna se va oficia o slujbă specială pentru pelerinii de etnie rromă.

Programul serviciilor religioase la Mănăstirea „Simeon Stâlpnicul” din Gai

Miercuri, 7 septembrie

ora 18.00 Vecernia cu Litie, Cuvântul de învăţătură al IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului

ora 20.00 Taina Sfântului Maslu, Cuvânt de învăţătură

ora 23.00 Utrenia, Cuvânt de învăţătură

Joi, 8 septembrie

ora 3.00 – Ceasurile I, III şi VI

ora 3.30 – Sfânta Liturghie

ora 7.00 – Aghiazma Mică – Sfinţirea apei

ora 8.00 – Acatistul Naşterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

ora 9.30- Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului

Ordinea sfintelor liturghii cu ocazia Solemnităţii Naşterii Sfintei Fecioare Maria, în Bazilica „Maica Harurilor“ Maria Radna

Marți, 6 septembrie

ora 17.00 – Sfântă liturghie în limba română

ora 18.00 – Sfântă liturghie în limba bulgară

ora 19.00 – Sfântul Rozariu în parcul Maria, urmat de Adoraţie Euharistică în limba bulgară

Miercuri, 7 septembrie

ora 9.00 – Sfântă liturghie în limba bulgară

ora 10.00 – Sfântă liturghie în limba bulgară

ora 11.00 – Sfântă liturghie în limba bulgară

ora 13.00 – Sfântă Liturghie greco–catolică

ora 14.00 – Calea Crucii în limba bulgară

ora 15.00 – Calea Crucii pentru credincioşii greco–catolici

ora 17.00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară

ora 18.00 – Sfântă Liturghie în limba croată

ora 19.00 – Sfântă Liturghie în limba română

ora 20.00 – Rozariu în 4 limbi şi procesiune cu icoana Fecioarei Maria

ora 21.30 – 05.00 – Noapte de rugăciune (Biserica va rămâne deschisă toată noaptea pentru rugăciune)

ora 24.00 – Sfântă Liturghie în limba română la care sunt invitaţi în mod special credincioşii de etnie rromă

Joi, 8 septembrie

ora 7.30 – Sfântă Liturghie în limba croată

ora 9.30 – Sfântă Liturghie în limba maghiară

ora 10.00 – Sfântă Liturghie greco–catolică în Parcul „Maria” (în spatele Bazilicii)

ora 11.00 – Sfântă Liturghie Pontificală în: română – maghiară – germană –celebrată de E.S. László Böcskei – episcop de Oradea Mare, urmată de procesiune euharistică în fața basilicii. Participă corul mixt al bisericii din Waldkraiburg

ora 13.00 – Sfântă Liturghie în limba română

ora 19.00 – Sfântă Liturghie în limba română.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.