Ziarul electronic al arădenilor

Site-urile primăriilor din județul Arad, verificate de Prefectură

Începând cu data de 8 iulie 2021, Instituția Prefectului – Județul Arad a solicitat unităților administrativ-teritoriale o informare privind actualizarea paginilor web și desemnarea persoanelor responsabile cu această activitate, conform legii.

De asemenea, personalul Serviciului Juridic și Contencios Administrativ din cadrul Instituției Prefectului a verificat paginile web ale fiecărei unități-administrativ teritoriale, constatând că un procent de aproximativ 61% din acestea prezintă, spre informare, hotărârile adoptate de consiliile locale, în timp ce în peste 90% din paginile web consultate nu sunt publicate contractele de achiziție încheiate de unitatea administrativ-teritorială.

Toate unitățile-administrativ teritoriale au desemnat câte o persoană responsabilă cu activitatea de actualizare a informațiilor publicate pe pagina web a instituției.

„Am solicitat tuturor primăriilor să respecte prevederile legale existente în materia afișării pentru informare a actelor administrative sau a celorlalte tipuri de documente menționate în lege, pe paginile web oficiale. Sper să situația să se îmbunătățească în perioada următoare deoarece actele publice trebuie să fie la dispoziția cetățenilor pentru informare și consultare pe un mediu facil de accesat, așa cum este pagina web și monitorul oficial local al unității administrativ-teritoriale, cu atât mai mult cu cât există un articol de lege care precizează în mod clar aceste obligații.

În limita competențelor legale vom veghea la îndeplinirea obligațiilor legale ce asigură respectarea dreptului cetățenilor de a fi informați cu privire la actele administrative emise de autoritățile locale”, a declarat prefectul județului Arad, Toth Csaba.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.