Ziarul electronic al arădenilor

Sergiu Bîlcea: „Începe renovarea esplanadei de pe malul Mureșului”

Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, anunță refacerea unui nou obiectiv din municipiu, în parteneriat cu societatea civilă și cu mediul de afaceri.

Este vorba despre amenajarea esplanadei din Parcul Eminescu, care oferă o priveliște deosebită de pe digul Mureșului.

Lucrarea este realizată în parteneriat cu Asociația „Rubio-Pro Copilărie, Pro Viață“, și cu una dintre companiile arădene care și-a asumat o mare componentă de responsabilitate civică – firma Aptiv.

„Mureșul este unul dintre cele mai puternice simboluri arădene și creează, alături de Parcul Eminescu, un obiectiv foarte tranzitat de arădeni. De aceea, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean, dar și de arădean pasionat de orașul acesta, m-am implicat în acest proiect alături de cei doi parteneri din societatea civilă și din mediul de afaceri. Realizăm aici un spațiu care, după parcul Bujor Buda, amenajat în aceeași formulă, va reprezenta un nou simbol al Aradului. Modernizăm fântâna arteziană, care va avea forma Cetății Aradului. Dar intervenim și asupra treptelor de urcare pe mal, a peretelui vertical și a spațiului esplanadei. Vom crea aici un nou loc de întâlnire și de socializare, unul care acum nu este pus în valoare corect”, a declarat Sergiu Bîlcea.

Lucrările s-ar putea încheia până la iarnă, a declarat reprezentantul Asociației „Rubio – Pro Copilărie, Pro Viață“, Ciprian Cristea.

La rândul său, reprezentanta companiei Aptiv, Andreea Meici, a precizat că managementul companiei a răspuns solicitării directorilor locali și a decis să continue implicarea în proiectele civice arădene.

Sergiu Bîlcea a precizat implicarea companiei Aptiv are valoare de exemplu și că își dorește ca un număr cât mai mare de firme arădene să fie inspirate de modelul promovat de Aptiv.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.