Ziarul electronic al arădenilor

Sergiu Bîlcea: „Guvernul «Zero pentru Arad» merită să cadă“

Guvernul PSD a pierdut legitimitatea: la alegerile din 26 mai, românii au sancţionat atacurile la adresa justiţiei, abuzurile şi incompetenţa.

„Acest Guvern  merită să cadă la moţiunea de cenzură din foarte multe motive: atacurile la adresa justiţiei, protejarea corupţilor, aroganţa, incompetenţa, lipsa investiţiilor şi blocarea proiectelor de dezvoltare. La Arad, avem motive îm plus să fim nemulţumiţi de Guvern.

Prin decizii abuzive, sprijinit de parlamentarii PSD, acest Guvern a luat bani de la Arad, am pierdut doar în municipiul aproximativ 30 de milioane de euro în doi ani, bani care au încetinit ritmul de dezvoltare. Oricine îşi poate imagina câte proiecte pot fi realizate cu aceşti bani. Guvernul «Zero pentru Arad» nu are obiective majore de investiţii la Arad. Asumarea unor proiecte realizate din fonduri europene, pe motiv că Guvernul îşi pune semnătura pe ele, este pur şi simplu o minciună.

Avem nevoie de un alt Guvern, care să susţină corect proiectele Aradului, care să ne trateze cu respect. PSD şi ALDE au cinci parlamentari în judeţul Arad, sper că cetăţenii îi vor întreba cum au votat la moţiunea de cenzură şi să îi trateze ca atare în viitor”, a declarat Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.