Ziarul electronic al arădenilor

Sergiu Bîlcea, ales președinte al organizației municipale a PNL Arad

Într-o atmosferă destinsă și cu organizare elegantă, PNL și-a ales structurile de conducere în municipiul Arad.

La ștrandul Neptun, peste 1.000 de oameni au participat la Comitetul de Coordonare Local PNL Arad, la prima întâlnire cu un număr mare de membri din ultimul an.

Cu PNL partid câștigător al tuturor alegerilor organizate în municipiul Arad în ultimii patru ani, discursurile liderilor liberali au transmis optimism și încredere. Evocarea perioadei grele marcate în primii ani de guvernarea ostilă a PSD și apoi de pandemie, dar și suflul nou dat de guvernarea liberală, relansarea proiectelor Aradului și unitatea echipei au fost temele cel mai des enunțate în luările de cuvânt.

Președintele PNL, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a evocat momentul de cumpănă din anul 2004, când o mână de tineri a avut curajul să lupte cu PSD.

„Am evoluat odată cu orașul. Astăzi, Aradul are alte provocări, vrem să fim mai rapizi, vrem să facem un oraș al digitalizării, verde, cu un ritm bun al tehnologizării. Avem oportunitatea să producem schimbări, să ducem orașul la un alt nivel. În pandemie, am pierdut prietenii, vecinii. Anul 2020 a fost cel mai dificil, dar am învățat din nou ce înseamnă libertatea. Totuși, ne-am ridicat și astăzi vorbim despre viitor. Vă rog să vă apărați orașul! Aveți aici oameni cu care să mergeți în față, trebuie să avem curajul să ne ridicăm. Credeți în schimbare, eu vă mulțumesc că ați crezut în mine”, a spus Gheorghe Falcă.

„Forța PNL este forța fiecăruia dintre dumneavoastră multiplicată cu dorința noastră de a ne duce proiectele mai departe, cu plăcerea de a veni la partid ca într-un grup de prieteni, cu mândria că fiecare dintre noi contăm în matricea dezvoltării Aradului, în toate realizările administrației arădene. Iar aceste proiecte și aceste realizări nu vorbesc doar despre Aradul de astăzi, ci definesc Aradul de mâine, un Arad liberal, puternic și frumos”, a spus președintele Consiliului Județean Iustin Cionca, prim-vicepreședintele PNL Arad.

Acesta l-a felicitat pe Sergiu Bîlcea și echipa de la municipiu pentru că au făcut din PNL Arad „una dintre cele mai puternice și eficiente organizații PNL din România”.

Primarul Aradului, Călin Bibarț, a pus accent pe nevoia de unitate și a îndemnat să vedem partea plină a paharului.

„Când apar scântei, orgolii, avem de pierdut toți. Oamenii politici și partidele dau testul în fața alegătorilor. Alegerile au fost câștigate, nu simplu și nu ușor. 2024 va fi mai greu, ne va crea mai multe probleme politice. Avem cu toții interesul să vedem din orice pahar partea plină, să fim spate în spate, să putem câștiga în continuare. Echipele sunt importante și vor fi întotdeauna, dar cea mai importantă echipă din care trebuie să face parte se numește echipa Arad, trebuie să convingem arădenii că merităm să facem parte din această mare echipă. Acest lucru îl vom putea face împreună, împreună vom învinge”, a spus Călin Bibarț.

Sergiu Bîlcea a fost ales președinte al PNL Municipiul Arad al doilea mandat consecutiv. Acesta a mulțumit echipei liberale pentru încredere și susținere, a marcat importanța liderilor din cartiere care reprezintă interfața PNL în relația cu arădenii.

 „Ce ne-a făcut câștigători? Avem o echipă puternică, în acești ani am știut că putem să contăm unul pe celălalt. Am menținut contactul cu arădenii, cu nevoile lor, suntem reprezentați în fața arădenilor de oameni credibili și respectați de comunitate. Am pus unitatea și interesul echipei deasupra ambițiilor și orgoliilor personale, pentru că doar împreună putem să câștigăm, împreună putem să construim pentru Arad! Am păstrat încrederea cetățenilor, pentru că suntem cei care dăm direcția dezvoltării Aradului. Victoria în alegeri nu este un obiectiv în sine: îmi doresc să câștigăm pentru a face Aradul puternic și respectat, pentru a face viața oamenilor mai bună. Trebuie să repunem Aradul pe harta marilor investiții. Am încredere că împreună vom reuși”, a declarat deputatul Bîlcea.

Acesta a accentuat în discursul său marile proiecte la care lucrează administrația locală, printre care drumul expres Arad – Oradea, modernizarea căii ferate Arad – Timișoara, refacerea centrului orașului și a Falezei Mureșului.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.