Ziarul electronic al arădenilor

Sergiu Bîlcea: „5.000 de arădeni au semnat pentru construirea parcării subterane din Piața «Avram Iancu»”

La doar o săptămână de la începerea campaniei inițiate de către PNL Arad privind construirea parcării subterane în Piața „Avram Iancu“, peste 5.000 de arădeni s-au alăturat acestui proiect și au semnat petiția atât în format fizic, cât și electronic.

„Voința arădenilor privind proiectul parcării subterane este un semnal clar, care trebuie respectat atât de partidele politice care se opun, mă refer aici la PSD-ALDE, cât și la politicienii social-democrați care încearcă din răsputeri să blocheze acest proiect.

Suntem convinși că pe parcursul campaniei, care va continua și în săptămânile viitoare, se vor alătura tot mai mulți arădeni care își doresc să sprijine proiectul de construire al acestei parcări.

 Din nefericire, cei din PSD continuă să demonstreze că nu sunt capabili să lase deoparte interesele și ordinele politice pentru binele întregii comunități. Au votat de patru ori împotriva acestui proiect în ședințele Consiliului Local Municipal și au lansat numeroase declarații defăimătoare, mincinoase în spațiul public într-o încercare disperată de a stopa realizarea acestei construcții.

Pe această cale îi invit, din nou, pe arădenii care consideră oportun acest proiect să semneze petiția online, accesând link-ul https://www.petitieonline.com/vrem_parcare_subteran_in_piaa_avram_iancu_din_arad“, declară Sergiu Bîlcea, președintele Organizației Municipale a PNL Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Departamentul de Comunicare al PNL Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

2 Comments

  • Mihai S

    Se pare ca dvs. dezinformati populatia. La ora actuala, pe site-ul petitii online sunt doar 182 de semnaturi.
    Asa ca, mi-e greu sa cred ca este real numarul pe care il spuneti dvs.
    Nu toata lumea este asa naiva precum credeti. Lasati la o parte dezinformarile si faceti ceea trebuie si pentru care sunteti platit.

  • Alex

    Daca Falca ne minte de 10 ani tu maimutoiule crezi ca ajungi primar mintind in continuare ?
    Pentru ce sa intorci tot orasul cu fundul in sus ca sa faceti parcare cu 30 de lei pe ora sa bagati bani la o firma dea casei ??
    Huliganilor !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.