Ziarul electronic al arădenilor

Politica

Mircea Geoană a lansat proiectul „România noastră“ şi anunţă un nou guvern

Politica
Senatorul Mircea Geoană a lansat, duminică, un nou proiect social-democrat intitulat „România noastră“, susţinând că această iniţiativă va schimba majoritatea în Parlament, iar în luna martie va fi instalat un nou Guvern. Geoană a spus că propune noul proiect în locul "sultanatului politic al lui Victor Ponta". Iniţiatorii acestui proiect sunt: parlamentarii Cătălin Croitoru, Florentin Gust, Petre Petrescu, Dumitru Chiriţă, Valer Marian, Oana Niculescu Mizil, Radu Popa, Dan Tătaru, dar şi primarul sectorului 5 Marian Vanghelie. Geoană a spus că îi aşteaptă pe cei din PSD alături de el, condiţia fiind repectarea principiilor proiectului său. El a mai spus că "România noastră" va fi la guvernare şi va obţine un scor "extraordinar de bun" la alegerile parlamentare. "După o matură şi serio

Foștii democrat-liberali, majoritari în noul Comitet executiv judeţean al PNL Arad

Politica
Consiliul Naţional al PNL a aprobat, sâmbătă, hotărârile prin care sunt înfiinţate comitetele executive judeţene şi ponderea membrilor acestora, cele mai multe majorităţi aparţinând, la nivel național, celor din vechiul PNL, iar în județul Arad celor de la fostul PDL. Comitetul executiv judeţean este organismul de conducere mai restrâns faţă de Birourile Permanente reunite ale vechiului PNL şi fostului PDL, fiind cel care „organizează şi conduce întreaga activitate internă a partidului la nivel judeţean între două şedinţe consecutive ale BPJ”. La nivel național, vechiul PNL are majoritate în 26 de comitete executive judeţene, în timp ce fostul PDL deţine majoritatea în alte 23 de comitete executive judeţene. În județul Arad noul organism de conducere va avea 32 de membri, dintre care 22

Rezoluţie a CN al PNL: Asumarea guvernării şi alcătuirea unei noi majorităţi

Politica
Cei peste 1.000 de delegaţi reuniţi sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în Consiliul Naţional al noului PNL, au adoptat două rezoluţii, prin care anunţă că partidul îşi asumă guvernarea şi alcătuirea unei noi majorităţi parlamentare şi critică bugetul pe 2015. „Dorim să ne asumăm guvernarea pentru a duce până la capăt voinţa electoratului exprimată în 16 noiembrie 2014. Locul PSD şi al lui Victor Ponta nu este în Palatul Victoria. Partidul National Liberal îşi asumă răspunderea alcătuirii unei noi majorităţi pentru a respecta dorinţa cetăţenilor şi a da României un alt început. România lucrului bine făcut are nevoie de un instrument politic constând într-o nouă majoritate şi un nou guvern“, se afirmă în prima rezoluţie intitulată „Noul PNL, noul Guvern, noua politică - pentru România lucru

VEZI la ce adresă de e-mail poți să îi scrii fostului preşedinte Traian Băsescu

Politica
Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a publicat pe pagina de Facebook „Traian Băsescu – comunitate“ noua adresă de e-mail. Conform anunțului postat de fostul șef al statului, adresa de mail este „traianbasescu@sofrad.ro“. Băsescu a precizat că este valabilă „cu data de 01.02.2014 ora 00.00“. „Pentru prietenii paginii! Începînd cu data de 01.02.2014 ora 00.00, noua mea adresă mail este traianbasescu@sofrad.ro. Pentru cei care vor să înjure se menţine vechea adresă de mail“, se menționează în postarea de pe Facebook.

PNL, rezultat din fuziunea PNL cu PDL, este înregistrat în Registrul partidelor

Politica
Partidul Naţional Liberal, rezultat din fuziunea PNL cu PDL, este înregistrat începând de marţi în Registrul partidelor politice, a declarat, miercuri, co-preşedintele PNL Vasile Blaga la Realitatea Tv. „De ieri (marţi - n.r.) suntem înregistraţi în sfârşit în Registrul partidelor politice ca noul Partid Naţional Liberal.Chiar dacă decizia aceasta a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, ca o prevestire aşa înaintea turului II al prezidenţialelor, în 6 noiembrie (2014 - n.r.), toate procedurile au durat în justiţie şi de ieri suntem înregistraţi ca Partidul Naţional Liberal rezultat prin fuziunea PNL cu PDL“, a declarat co-preşedintele PNL.

Raport: Peste 5.000 de aleşi au migrat după OUG 55. PSD – marele câştigător

Politica
Peste 5.000 de aleşi locali, între care 552 de primari, au migrat la alte partide după adoptarea OUG 55/2014, marele câştigător fiind PSD, către care s-au îndreptat 79 la sută dintre primarii care au migrat, iar marii perdanţi, PNL şi PDL, arată un raport prezentat de Expert Forum. Cifrele au fost obţinute de Expert Forum (EFOR) de la majoritatea prefecturilor din ţară, unele refuzând să transmită aceste informaţii, motivând că nu au personal să culeagă datele, deşi, conform ordonanţei, situaţiile ar fi trebuit să fie deja întocmite, sau că informaţiile sunt confidenţiale. Raportul anual EFOR arată că, în urma adoptării OUG 55/2014, care a dat aleşilor locali posibilitatea să migreze o singură dată de la un pratid la altul, pe parcursul a 45 de zile, fără a-şi pierde mandatul, au fost 5.

Analiză: Zece foşti miniştri sunt condamnaţi pentru fapte penale

Politica
Zece foşti miniştri au la activ condamnări pentru fapte penale, dintre care opt au sentinţe definitive, ultimii care au primit pedepse cu executare fiind Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy. Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş are atât o condamnare definitivă, cât şi una care a fost dată în primă instanţă şi încă se judecă în apel. Şereş a fost condamnat marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete, în dosarul privatizărilor strategice. Decizia este definitivă, Codruţ Şereş fiind deja încarcerat la Penitenciarul Rahova. Codruţ Şereş a mai fost condamnat, la 31 martie 2014, tot de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Hidroel

Vasile Blaga: „Nu am discutat în PNL nicio variantă de guvern până acum“

Politica
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, că un obiectiv clar al liberalilor pentru perioada următoare este finalizarea programului de guvernare. „Nu am discutat nicio variantă de guvern până acum. Deocamdată avem un obiectiv clar: pregătirea programului de guvernare, care va fi supus dezbaterii organizaţiilor şi pe urmă dezbaterii publice. Atât. Nici tehnocraţi, nici netehnocraţi. PNL, marele PNL, are oameni pentru orice minister, dar nu am discutat despre oameni. Nu suntem în situaţia aceasta“, a precizat Vasile Blaga înainte de şedinţa comisiei paritare de unificare în noul PNL. Întrebat dacă exclude varianta cooptării unor tehnocraţi într-un viitor Guvern PNL, Vasile Blaga a spus că şi-ar dori ca „foarte mulţi tehnocraţi să se înscrie în PNL în perioada următoare“. Şi Ludovi

Fostul președinte Traian Băsescu, implicat în 68 de dosare în ultimii 10 ani

Politica
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost implicat în 68 de dosare penale, şapte dintre acestea fiind încă în curs soluţionate, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un răspuns transmis la solicitarea agenţiei Mediafax. "La Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în perioada martie 2004 - aprilie 2014, au fost înregistrate un număr de 58 de cauze penale, din care soluţionate 53. Două cauze au fost conexate la o alta soluţionată în cursul anului 2007 cu neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f din Codul de procedură penală", arată PICCJ. Potrivit sursei citate, alte două dosare au fost declinate la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. "Dosarul înregistrat la Parchetul Milit

Iohannis nu a fost în incompatibilitate. A câştigat definitiv procesul cu ANI

Politica
Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind incompatibilitatea, după ce instanţa supremă a respins, miercuri, recursul ANI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulat de Agenţia Naţională de Integritate după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al municipiului Sibiu şi a dispus anularea deciziei ANI. Decizia instanţei supreme, prin care s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe, este definitivă. În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Kla