Ziarul electronic al arădenilor

Stiri

Criminalul din Cermei a fost trimis în judecată

Actualitati
Bărbatul care, la începutul lunii februarie, și-a ucis fosta concubină, lovind-o cu cuțitul în fața unei biserici din comuna arădeană Cermei, a fost trimis în judecată. Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Iosif Revai a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, port fără drept de obiecte periculoase şi folosire fără drept de obiecte periculoase. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „în după amiaza zilei de 1 februarie, inculpatul s-a înarmat cu trei cuţite de dimensiuni mari şi s-a deplasat la biserica din localitatea Cermei, unde ştia că o va găsi pe fosta concubină, cu intenţia de a-i suprima viaţa“. „La ieşirea din biserică, inculpatul i-a solicitat victimei să reia conv

Propunere: 6 ianuarie, zi liberă pentru cei care doresc să meargă la biserică

Politica
Senatorul PSD Ovidiu Donţu propune, într-un proiect de lege, ca ziua de 6 ianuarie, de Bobotează, să fie zi în care nu se lucrează, considerând că sărbătoarea Botezului Domnului este una dintre cele mai importante sărbători religioase şi cei care doresc, să poată participa la ceremonii. Donţu propune ca ziua de 6 ianuarie să fie considerată sărbătoare legală şi zi liberă, alături de celelalte zile de 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun şi cele două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale ale cultelor religioase altele decât cele creştine. "Sărbătoarea Botezului Domnului - Boboteaza sau Epifania- este una dintre c

Marius Copil, învins în ultimul tur al calificărilor la Dubai

Sport
Tenismanul arădean Marius Copil a fost învins de britanicul James Ward, cu 6-7 (3), 6-4, 6-4, duminică, în runda finală a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului ATP de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.082.605 dolari. Copil (24 ani, 166 ATP) a cedat după două ore de joc în faţa unui adversar mai bine clasat (106 ATP), deşi a reuşit 14 aşi, iar Ward a comis 7 duble greşeli, şi s-a ales un cec de 1.640 dolari şi 10 puncte ATP.

Cum va fi vremea în această primăvară

Actualitati
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna mai. Conform prognozei meteo, în luna martie, temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile multianuale în regiunile sud-estice şi sudice şi sub normalul perioadei în restul teritoriului. De asemenea, spun meteorologii, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării. Pentru luna aprilie sunt prognozate valori termice apropiate de mediile climatologice în sud-estul ţării şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor. Totodată, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul ţării. Î

Cetatea Aradului a ajuns groapă de gunoi

Actualitati
GALERIE FOTO Cetatea Aradului a fost supusă nu doar uzurii vremii, ci şi acţiunilor criminale ale unor indivizi pentru care istoria nu înseamnă mare lucru, este concluzia unui arădean care a realizat mai multe fotografii în zona Cetății, unde au fost aruncate gunoaie, fără ca autoritățile să intervină. Roland a făcut, vineri, mai multe fotografii în care a surprins gunoaiele aruncate în zona Cetății Aradului. „Cetatea Aradului este una din cele mai bine conservate cetăţi de acest fel din România şi nu numai. Partea proastă este că a fost pe mâinile cui nu trebuia şi nu se ştie dacă va intra pe mâini mai bune. Şi, spre deosebire de alte locuri din Europa unde astfel de cetăţi sunt întreţinute cu multă grijă, Cetatea Aradului a fost supusă nu doar uzurii vremii ci şi acţiunilor criminale a

Simona Halep a câştigat finala turneului de la Dubai

Sport
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 1, a câştigat al zecelea trofeu din carieră, al doilea de categorie Premier 5, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 7-6 (4), pe jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, în finala turneului de la Dubai. Halep s-a impus după o oră şi 46 de minute şi, în urma acestui succes, românca revine pe locul 3 WTA. Finala de la Dubai a fost una foarte disputată, cele două jucătoare etalând calităţile cu care s-au impus în circuit. Învingătoarea de la Dubai va primi 900 de puncte WTA şi 456.000 de dolari, iar învinsa 585 de puncte WTA şi 227.860 de dolari. Pentru jucătoarea română, aceasta a fost a 16-a finală. Ea a mai câştigat nouă turnee, la Shenzhen (WTA), în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), am

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar, 23 februarie-13 martie

Social - Economic
Părinţii vor putea completa cererile de înscriere în clasa pregătitoare online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor de luni, 23 februarie, până pe 13 martie, zilnic, în intervalul orar 8.00 - 20.00 (luni-vineri), respectiv 9.00 - 13.00 (sâmbătă), potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor se va face în perioada 17 februarie - 11 martie, potrivit metodologiei în vigoare. În 16 martie vor fi procesate de către comisia naţională cererile de înscriere a copiilor în învăţământul primar cu ajutorul aplicaţiei informatice şi vor fi repartizaţi la şcoala de circumscripţie copii ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cererea de înscriere. Între 17 - 19 martie se va

Un arădean l-a dat în judecată pe Iohannis

Actualitati
Un arădean l-a acționat în instanță pe președintele Klaus Iohannis, iar instanța i-a dat câștig de cauză șefului statului, în primul proces intentat împotriva lui de când ocupă această funcție. Primul dosar în care „Statul Român reprezentat prin Președintele României Klaus Werner Iohannis“ a fost chemat în judecată a fost înregistrat la Judecătoria Arad, în prima zi de lucru a magistraţilor din acest an. Dosarul avea ca obiect o „acțiune în răspundere delictuală“ și a fost deschis de un procesoman de profesie, Gheorghe Laiu, un om fără adăpost din Arad, care i-a terorizat în ultimii ani pe polițiștii, judecătorii și jandarmii din Arad cu acțiunile sale. Condamnat în trecut la un an și opt luni de închisoare penru că ar fi bătut un polițist, Gheorghe Laiu a devenit celebru în Arad după e

„Credem în șansa noastră de a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021“

Actualitati
Interviu cu Andrei Ando, directorul Asociaţiei „Arad - Capitală Europeană a Culturii 2021” - Domnule director, dacă anul 2014 a fost anul în care s-a constituit Asociaţia „Arad - Capitală Europeană a Culturii 2021”, anul 2015 este o altă perioadă marcantă în activitatea acesteia: cea a pregătirii dosarului de candidatură pentru competiţia Capitală Culturală Europeană. Vă rugăm să ne prezentaţi pe scurt care sunt etapele care trebuie urmate în acest an şi când credeţi că va fi gata documentul? - În data de 11 martie vom organiza un eveniment important: prezentarea conceptului de candidatură și lansarea lui în dezbatere publică. Prezentarea va avea loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, cu începere de la ora 19.00. Urmează apoi ca acest concept să îl prezentăm partenerilor noștri externi ș

Cum să îți organizezi o nuntă „de vis“

Actualitati
GALERIE FOTO Rochii de mireasă - opere de artă, vinuri ca la Curtea Regală din Dubai, buchete de mireasă din bujori, hortensii şi orhidee, dar şi decoraţiuni din brocard şi damasc, sunt doar câteva dintre atracţiile prezentante la Târgul de nunţi „Petreceri de vis”, care se desfășoară la Complexul Expo Arad. Organizatorii târgului au anunțat că, în acest an, peste 80 de firme din România şi din Ungaria prezintă cele mai noi tendinţe în ceea ce priveşte organizarea petrecerilor de nuntă şi botez, iar la standuri sunt expuse rochii de mireasă, costume de mire, ţinute de seară, pantofi, bijuterii, aranjamente florale. De asemenea, la târg sunt prezente firme care oferă servicii de catering, torturi şi prăjituri, dar şi servicii foto-video şi sonorizare. Marsala, culoarea anului 2015 Cei c