Ziarul electronic al arădenilor

Din tara

Anul 2017 a fost declarat de Guvern „Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100”

Din tara
Guvernul a declarat, printr-o Hotărâre, anul 2017 „Anul Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – 100”, dedicat comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele care au avut loc în aceste localităţi. Ministerul Apărării Naţionale va organiza manifestări culturale, artistice, cu caracter simbolic, precum şi alte acţiuni cu tematică specific, prilejuită de acest eveniment. „Astfel, va fi continuată în acest an seria manifestărilor şi acţiunilor dedicate Centenarului Marelui Război, prin marcarea principalelor evenimente istorice ale anului 1917 – Bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz – şi comemorarea eroilor români care şi-au pierdut viaţa în aceste lupte. Victoriile ostaşilor români din vara anului 2017 au avut o importanţă deosebită, cu preţul a nenumărate jertfe fiind rea

Grindeanu: „Lumea s-a săturat de drumuri desenate pe tablă cu carioca“

Din tara
Premierul Sorin Grindeanu a declarat că autorităţile nu au ştiut să atragă banii europeni, urmând să fie luate măsuri pentru a reduce birocraţia şi timpii de aşteptare în fazele de preexecuţie pentru proiectele strategice de infrastructură. Sorin Grindeanu a declarat că vor fi lansate proiecte noi în concordanţă cu Masterplanul, pentru că bani europeni există, însă autorităţile nu au ştiut până acum să îi atragă. „Ştiu că lumea s-a săturat de vorbe, s-a săturat de drumuri desenate pe tablă cu carioca, s-a săturat de termene care nu sunt respectate, s-a săturat de tot ceea ce ştiţi că s-a întâmplat în aceşti ani. Sunt bani europeni, bani europeni pe care noi în anii trecuţi nu am ştiut să-i cheltuim şi foarte multe proiecte au fost fazate pe actualul exerciţiu bugetar, ceea ce este un mar

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă, și în acest an, în România

Din tara
Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegație a Patriarhiei Române. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, delegația va fi condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul. Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere de către Patriarhul BOR, Daniel, clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală. Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul internațional "Henri Coandă" din București — salonul oficial în seara zilei de 15 aprilie, în jurul orei 18,30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim. Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se în

Ministerul Sănătății: Proiectul legii vaccinării, în dezbatere publică

Din tara
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind vaccinarea. „În vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii sau a unei scheme de recuperare pe care să o realizeze în termen de un an“, se precizează în expunerea de motive. De asemenea, prin proiectul de lege sunt stabilite atribuțiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în procesul de realizare a activităților de vaccinare, instituții publice și societate civilă. Potrivit proiectului pus în dezbatere, toți furnizorii de servicii medicale care prestează servicii de vaccinare vor fi obliga

Ministrul Comunicațiilor: Populația generală a României este analfabetă digital

Din tara
Populația generală a României este analfabetă digital, dar avem cel mai bun internet din Europa, a declarat ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu. „Deși știm foarte bine că avem printre cele mai mari viteze broadband de acces la internet din Europa și poate chiar din lume, stăm cu siguranță mai bine decât americanii, gradul de penetrare este foarte mic. Deși avem foarte mulți experți buni în IT și comunicații, numărul lor este destul de mic, raportat la populația generală. Populația generală a României este în momentul de față analfabetă digital. Ca să putem adopta transformarea trebuie să facem această alfabetizare“, a spus Jianu. Potrivit acestuia, alfabetizarea digitală trebuie realizată în primul rând la nivelul profesorilor și la cel al părinților. „Dacă ratăm această a patra re

Produsele făcute de aceleaşi firme pentru Europa de Est, mai proaste decât cele pentru Vest

Din tara
Consiliul pentru Agricultură și Pescuit din cadrul Comisiei Europene a analizat studiile făcute de mai multe state membre pe tema dublului standard de calitate între produsele din Estul şi din Vestul Europei, iar concluzia a fost că aceste discrepanţe există. În unele cazuri, până la jumătate dintre produse conțin mai puţină carne, mai multă grăsime, mai mulți îndulcitori și conservanți artificiali și o greutate mai mică. În consecinţă, Consiliul a solicitat Comisiei Europene  elaborarea unor acte legislative la nivelul UE pentru a elimina aceste situaţii. Consiliului Agricultură și Pescuit, care reunește miniștri din toate statele membre ale UE s-au întâlnit la începutul acestei luni la Bruxelles pentru a discuta problema diferențelor în privința declarațiilor, a compoziției și a gustul

Oradea, Braşov şi Timişoara, oraşele cu cele mai bune facilităţi medicale din România

Din tara
Oradea este oraşul cu cele mai bune facilităţi medicale din România, cu 16 spitale de stat şi private şi peste 90 de cabinete private, în timp ce la polul opus se situează Constanţa, Bacău şi Vaslui, reiese dintr-un studiu realizat de platforma de anunţuri imobiliare Storia.ro. Cercetarea a analizat percepţia pe care românii o au asupra asupra facilităţilor medicale din România. Alte oraşe avantajoase din punctul de vedere al facilităţilor medicale sunt Braşov, Timişoara, Târgu Mureş, Baia Mare, Piteşti şi Cluj-Napoca. La polul opus, printre cele mai dezavantajoase oraşe din punctul de vedere al facilităţilor medicale se numără Giurgiu, Focşani, Tulcea, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Vaslui. Cartierul Dacia din oraşul Timişoara ocupă prima poziţie în clasamentul cartierelor cu cele mai

Cărţile de identitate, schimbate cu cărţi electronice care pot fi eliberate de la naştere

Din tara
Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt şi acum în actul de identitate, precum şi date biometrice, respectiv imaginea facială şi amprentele de la două degete. După introducerea cărţii electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost elaborat de Minist

Cum se acordau ilegal indemnizații falșilor revoluționari

Din tara
Fostul secretar de stat Adrian Sanda şi alte 11 persoane au fost trimişi în judecată în dosarul privind acordarea ilegală a unor titluri pentru revoluţionari, prin care s-a produs un prejudiciu de peste 14 milioane de lei, în urma indemnizaţiilor acordate pentru 327 de falşi revoluţionari, din şase localităţi. Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe Adrian Sanda, la data faptelor secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (SSPR), Denisa Corina Tănase, fost secretar general al SSPR şi Cristina Valentina Cechi, fost şef serviciu la Departamentul pentru Revoluţionari din SSPR, pentru nouă infracţiuni de abuz în serviciu, dintre care cinci cu consecinţe deosebit de grave.

Grindeanu: Anul acesta ne propunem să inaugurăm 98 de km de autostradă

Din tara
Guvernul și-a propus pentru anul acesta să inaugureze 98 de kilometri de autostradă, a afirmat, într-o emisiune tv, premierul Sorin Grindeanu. „Anul acesta ne propunem, și e realizabil prin tot ce înseamnă situația la zi a lucrurilor, să inaugurăm până în 100, 98 de km de autostradă. Important este să mergem în continuare pe tot ce înseamnă Master Planul aprobat împreună și în dialog cu Comisia Europeană. Legat de acest lucru, o să venim rapid cu - poate e mult spus o lege a investițiilor strategice - un nou cadru legal prin care să ușurăm sau să simplificăm, nu înseamnă să facem netransparent acest lucru, să simplificăm acest proces legat de achizițiile strategice. Mă refer la tot ceea ce înseamnă domenii de tipul transporturilor, autostrăzi în special, energie și domeniul apărării“, a