Ziarul electronic al arădenilor

Comunicate de presa

Cea mai recentă producție arădeană – dublă reprezentație

Comunicate de presa
A văzut lumina scenei arădene pentru prima oară la finalul lui 2017, iar acum, la debut de an, revine cu două reprezentații în cadrul proiectului „Luna plină de teatru”: în 21 ianuarie, de la ora 19.00 și în 8 februarie, tot de la 7 seara. Vorbim despre spectacolul „Don Juan se întoarce de la război” regizat de Horia Suru. Montarea propune publicului o istorie emoționantă: Misteriosul Don Juan se întoarce în lume după experienţa traumatizantă a războiului. Copleşit de vina de a-şi fi abandonat logodnica, vină pe care o conştientizează de-abia în vecinătatea morţii, Don Juan își face un scop în viață din a o regăsi. Ea nu îi răspunde însă la scrisori, iar el o caută în fiecare dintre femeile care se i ivesc în cale. Şi fiecare îi aminteşte de ea, dar nici una dintre ele nu îi poate reda iu

UPDATE Adrian Todor: „Ministerul Culturii a transmis că Falcă se opune amplasării monumentului Marii Uniri“

Comunicate de presa
Deputatul PSD Adrian Todor a adresat, la finele anului trecut, o întrebare ministrului Culturii, cu privire la situația monumentului Marii Uniri de la Arad. Totodată, Adrian Todor a dorit să afle dacă există solicitări de fonduri din partea instituțiilor arădene, fonduri necesare organizării de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, în județul Arad. Răspunsul primit din partea Ministerului Culturii arată lipsa totală de interes a Primăriei Arad atât față de monumentul Marii Uniri, cât și față de Centenarul Marii Uniri. „Răspunsul primit din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale ne arată lipsa de interes a domnului Falcă față de monumentul Marii Uniri sau Centenar. Ministrul Lucian Romașcanu susține că monumentul se află pe teritoriul României, în custodia autorulu

Dorel Căprar: „Falcă a transformat Aradul în jucăria sa personală“

Comunicate de presa
Primarul Gheorghe Falcă a transformat Aradul în jucăria sa personală, arătând pe zi ce trece că face tot ce vrea în acest oraș. În ultima perioadă, primarul se joacă de-a administrația pe banii arădenilor, ultimul exemplu fiind mărirea impozitelor, după care, brusc, a decis să anuleze această majorare, arătând astfel cine e stăpân în acest oraș. „Primarul Falcă se joacă de-a administrația pe banii și nervii arădenilor. De aproape 14 ani, acest politruc, care ne amintește de trista perioadă de dinainte de 1989, tratează Aradul ca pe o moșie proprie, în care face tot ce-i trece prin cap. Dacă dimineața se trezește cu fața la cearșaf, mărește impozitele și taxele locale cu 50 la sută. După care, senin, vine și anunță că s-a răzgândit și îi iartă pe arădeni, anulând acea majorare. La fel s

Şcolile din Arad, în atenţia poliţiştilor locali

Comunicate de presa
Începând de săptămâna aceasta, odată cu reluarea orelor de curs în şcoli, conducerea Direcţiei Generale de Poliţie Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad a reactivat planul de măsuri adopat în vederea protejării elevilor arădeni. Vorbim despre măsuri ferme pe linie de ordine publică şi siguranţă rutieră. În conformitate cu Legea Poliţiei Locale şi în baza Planului Teritorial de Acţiune întocmit la nivelul judeţului Arad,  mai multe patrule de poliţişti locali acționează pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal în proximitatea unităților de învățământ și în intersecțiile din vecinătatea acestora, cu scopul prevenirii accidentelor rutiere și în vederea deplasării în siguranță a elevilor spre şi de la unitățile de învâțământ. Astfel, polițiști locali cu atribuții în domeniul

Candidatul PNL la Primăria Archiș este Vasile Alb

Comunicate de presa
În conferința de presă de astăzi, prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, alături de președintele organizației Archiș, Dănuț Alb, au prezentat candidatul PNL la funcția de primar în această comună. „Considerăm că cea mai bună soluție pentru dezvoltarea comunei Archiș este domnul Vasile Alb, un om al locului cu o experiență de 30 ani în administrație publică. Este un bun gospodar, cu o reputație impecabilă în zonă, care este preocupat de problemele cu care se confruntă concetățenii săi”, a declarat Iustin Cionca Vasile Alb, candidat la funcția de primar în comuna Archiș declară faptul  își dorește să candideze deoarece consideră ca factor prioritar dezvoltarea comunei sale și demararea unor noi inițiative care să contribuie la prosperitatea comunității: „Sunt născut și crescut în

Călătorie în Ţara Făgăraşului (P)

Comunicate de presa
Cum conduci în jos, spre munţii Făgăraşului, lăsând Branul şi Râşnovul în urmă intri în Ţara Făgăraşului sau, i se spune odinioară, Ţara Bârsei. E o călătorie prin natură şi timp, e un transfer între ce suntem acum ca naţie şi de unde ne tragem. Într-un fel est o incursiune de timp Alice într-o lume minunată. Întregul tur poate fi privit ca o revelaţie dacă deschizi ochii de jur împrejur şi vezi munţii la orizont, pasărea de pe cer, cireada care se întoarce în sat, localnicii care îşi văd calmi de treburile gospodăreşti. Ne vom limita, totuşi, la acele locuri care ne-au atras cel mai mult atenţia. Pentru a te bucura cu adevarat de minunatiile tarii, poti sa apelezi la un serviciu de inchiriere masina cu sofer in Bucuresti, Brasov sau imprejurimi. Şinca Veche Şinca Veche sau Templul Ur

Anvelopele bicicletelor erau, la început, benzi din piele (P)

Comunicate de presa
Înainte de apariţia şi dezvoltarea cauciucului, anvelopele bibicletelor erau simple benzi amplasate în jurul roţilor pentru a preveni uzura şi disturgerea acestora. Cele mai vechi anvelope pentru biciclete erau benzi de piele, ulterior de fier aplicate pe roţi din lemn ale căruţelor. Anvelopa era încălzită în focul unei fierării, era aşezată peste roată şi apoi stinsă, ceea ce făcea ca metalul să se contracte şi să se strângă bine pe roată. Anvelopele timpurii de cauciuc erau solide (nu erau pneumatice). Prima anvelopă pneumatică practică a fost realizată în anul 1887 de inventatorul scoţian John Boyd Dunlop în timp ce activa ca veterinar în Belfast. Dunlop a realizat invenţia pentru bicicleta fiului său, încercând să prevină durerile de cap ale copilului în timpul plimbărilor pe drum

Ce este şi cum se obţine certificatul energetic (P)

Comunicate de presa
Proprietarii sunt obligaţi să aibă, din 2013, certificatul de performanţă energetică a clădirilor atunci când vând sau închiriază un apartament sau o casă, contractele încheiate în lipsa acestuia putând fi anulate. Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unităţi de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi

Părinţii aleg hăinuţe din materiale ecologice pentru nou născuţi (P)

Comunicate de presa
Tot mai mulţi părinţi aleg să cumpere hăinuţe ecologice pentru copiilor, în special pentru nou-născuţi încercând astfel să evite eventualele alergii ale pielii dar şi să contribuie la salvarea mediului înconjurător. În România, aceste articole pentru copii sunt disponibile datorită companiei, Pifou, care, din 2009, a devenit primul brand românesc care fabrică hăinuţe pentru nou-născuţi din bumbac organic (ecologic). “În prezent, la noi nu există o educaţie a îmbrăcămintei organice pentru copii. Exista comercianţi care vând dintotdeauna hăinuţe de nou-născuţi şi copii, care au adău­gat în oferta lor existentă şi linia noastră de produse din bumbac organic. Există în acelaşi timp şi comercianţi care se axează doar pe comercializarea hăinuţelor din bumbac organic”, a explicat Lucian Harhata

Trinity College – în topul atracţiilor turistice din Dublin (P)

Comunicate de presa
Trinity College este în mod oficial cunoscut sub numele de Colegiul Sfintei Treimi, fiind una dintre cele şapte universităţi vechi de Marea Britanie şi Irlanda şi cea mai veche universitate din Irlanda. Trinity College este situat în Colegiul Verde al oraşului Dublin, în dreptul fostelor case irlandeze ale Parlamentului. Se întinde pe o suprafaţă de 190.000 de metri, multe din clădirile sale având forme de dreptunghiuri mari. A fost fondat în 1592 datorită unei scrisori de la Regina Elisabeta I, acesta fiind singurul colegiu constitutiv de la Universitatea din Dublin, spre deosebire de universităţile din Oxford şi Cambridge, după care a fost modelat care cuprinde mai multe componente. Iniţial, stabilite în afara zidurilor oraşului de la Dublin, în clădirile de priorat augustiniană, col