Ziarul electronic al arădenilor

Secretarul de stat Iulian Stana a verificat exploatările forestiere din cadrul Ocolului Silvic „Iuliu Moldovan”

Secretarul de stat Iulian Stana, împreună cu colegii de la Garda Forestieră Oradea și Comisariatul Județean Arad al Gărzii Naționale de Mediu, a verificat astăzi, vineri, 28 februarie 2020, exploatările forestiere din cadrul Ocolului Silvic „Iuliu Moldovan”, din județul Arad.

„În ultima perioadă, atât pe adresa ministerului, a Gărzii Forestiere, cât și pe rețele de socializare, am primit mai multe solicitări legate de aceste lucrări silvice, de la cetățeni îngrijorați. Astăzi m-am deplasat în teren, alături de o echipă de specialiști, pentru a verifica legalitatea exploatărilor. Au fost verificate două zone în care Ocolul Silvic «Iuliu Moldovan» a inventariat două partizi . Acestea au fost constituite conform prevederilor amenjamentului silvic în vigoare”, a declarat secretarul de stat Iulian Stana.

Din primele verificări, echipa Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a constatat că, pentru aceste suprafețe, există autorizații de exploatare, precum și condiții specifice eliberate la punerea în valoare și pentru exploatare emise de către Administrația Parcului Natural „Lunca Mureșului“ conforme cu legislația în vigoare. Este vorba despre o suprafață de  11,3 ha aflată în administrarea Ocolului Silvic „Iuliu Moldovan”, de unde s-a exploatat o cantitate de 551 mc de lemn din speciile stejar, ulm de câmp, frasin, salcâm și arțar.

Verificările vor continua și pe parcursul zilelor următoare, comisarii Gărzii Forestiere urmând să analizeze dacă avizele au fost respectate întocmai.

„Combaterea tăierilor ilegale reprezintă o prioritate pentru echipa de conducere a Ministerului Mediului, Apelor și Padurilor, astfel că tratăm foarte serios orice suspiciune venită din partea cetățenilor. Îi asigur pe toți arădenii că vom acționa prompt ori de câte ori va fi nevoie”, a adăugat Iulian Stana.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Instituţia Prefectului – Judeţul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.