Ziarul electronic al arădenilor

Se vând bilete pentru meciul UTA Arad – Farul Constanța

Clubul UTA Arad a anunțat că se pot achiziționa bilete pentru meciul susținut duminică, de la ora 18.30, pe arena „Francisc Neuman“, în compania echipei Farul Constanța.

Program vânzare: 

Astfel, bilete se pot cumpăra online, începând cu data de 14 iulie, ora 14.00, pe site-ul: https://www.bilete.ro/uta-arad-farul-constanta-casa-liga-1/uta-arad-farul-constanta-casa-liga-1-18-iul-2021.

De asemenea, se pot achiziționa bilete la stadion: joi, între orele 14.00 – 19.00, vineri, 11.00 – 13.00 și 17.00 – 19.00, sâmbătă, 10.00 – 13.00.

Preț bilete:

Tribuna I „Coco Dumitrescu“:  40 de lei

Tribuna II: 30 de lei

Peluza „Iosif Petschovsky“: 20 de lei

„Copiii sub 3 ani au acces liber și vor sta în brațele însoțitorului. Copiii între 3 și 13 ani au 50% reducere la achiziționarea biletelor, reducere ce se poate aplica doar la arena «Francisc Neuman». Accesul pe stadion este permis persoanelor care dețin abonamente valabile sau bilete si brățări personalizate pentru fiecare meci, emise de club“, au precizat reprezentanții clubului.

Brățările se pot obține doar de:

persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 ore

persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2.

copiii sub 12 ani nu au nevoie de test, dar vor primi brățară, la fel ca și adulții

Clubul asigură teste antigen pentru toți doritorii, prețul fiind 20 lei/persoană.

Brățările se eliberează la arena „Francisc Neuman” după următorul program:

vineri, între orele 14.00 – 19.00

sâmbătă, 10.00 – 18.00

duminică, 10.00 – 17.00

Testele antigen se vor efectua la arena „Francisc Neuman” după următorul program:

sâmbătă, între orele 18.00 – 21.00

duminică, 10.00 – 17.00

„Având în vedere contextul actual, recomandăm ridicarea brățărilor în timp util.

Vă informăm că porțile arenei vor fi deschise duminică, de la ora 16.30. Este interzisă introducerea pe stadion a alimentelor și băuturilor de orice tip (inclusiv semințe). Accesul în stadion se va face doar la porțile corespunzătoare sectorului inscripționat pe abonament sau bilet“, au informat reprezentanții clubului UTA Arad.

Liga I. Programul primei etape din ediţia 2021/2022

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.