Ziarul electronic al arădenilor

Se redeschide Secţia „Împrumut Carte pentru Adulţi“ de la Biblioteca Județeană

Începând de luni, 9 iulie 2018, Secţia „Împrumut Carte pentru Adulţi“ a Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol” Arad va fi redeschisă pentru public, începând cu ora 9.00.

Arădenii vor avea parte de mai multe surprize plăcute.

În primul rând, cititorii vor putea accesa catalogul online pentru a afla, în orice moment, dacă titlul care-i interesează este disponibil sau nu.

De asemenea, spaţiile interioare au fost renovate şi reorganizate, cu scopul de a face accesul doritorilor mai facil la raft.

Toate tranzacţiile vor fi făcute electronic (prin scanarea codului de bare existent pe fiecare volum) reducându-se astfel mult din timpul de aşteptare. Nu în ultimul rând, publicul va fi răsfăţat cu multe noutăţi editoriale, din toate domeniile de interes.

„Mă bucur că Secţia «Împrumut Carte pentru Adulţi» a Bibliotecii Judeţene «Alexandru D. Xenopol» se redeschide pentru public şi sunt sigur că arădenii vor fi mulţumiţi de lucrurile făcute acolo. Este o secție importantă a bibliotecii noastre, iar până la începutul anului școlar utilizatorii bibliotecii se vor putea bucura și de alte noutăți”, a precizat Doru Sinaci, manager al instituției de cultură arădene.

„Am sprijinit renovarea și reorganizarea secției, dorind ca redeschiderea ei să aducă satisfacție atât cititorilor cât și bibliotecarilor care au muncit peste un an de zile ca totul să fie pus la punct. Îi felicit, le mulțumesc pentru eforturi, iar iubitorilor cărții le doresc clipe cât mai plăcute în bibliotecă”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Județean Arad.

Aşadar, din 9 iulie 2018, publicul va avea acces de luni până vineri, între orele 9.00-18.00, pentru întâlnirea cu cărţile, la Secţia „Împrumut Carte pentru Adulţi“, a Bibliotecii Judeţene „Alexandru D. Xenopol“ Arad.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.