Patinoarul municipal din Arad va fi deschis publicului începând de vineri, au anunțat reprezentanții Primăriei municipiului.
„După ce s-au făcut reviziile necesare la instalaţii şi probele de gheaţă, administratorii patinoarului au stabilit că noul sezon pe gheaţă poate să înceapă. Chiar în această seară (vineri, 8 decembrie – n.r.), începând cu ora 18.00, sunteţi aşteptaţi la patinoarul din Subcetate“, se arată într-un anunț al Primăriei Arad.
În sezonul 2017 – 2018, Patinoarul va funcţiona după următorul program: de luni până joi, între orele 9.00 şi 22.30, iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică se va putea patina între orele 9.00 şi 00:30.
Biletul de intrare va costa 14 lei/oră, respectiv 16 lei pentru o serie de 90 minute. Închirierea patinelor costă 8 lei/pereche, pentru o oră, respectiv 9 lei/pereche/90 minute.
Patinoarul municipal din Arad a fost inaugurat în anul 2006.