Ziarul electronic al arădenilor

Se modernizează drumurile Pecica – Turnu și Grăniceri – Pilu

Consiliul Județean a semnat două noi contracte privind infrastructura rutieră: modernizare Pecica – Turnu (proiectare și execuție), respectiv Grăniceri – Pilu (execuție, proiectul tehnic fiind deja finalizat).

„Cele două drumuri sunt de o importanță locală, dar și județeană pentru că fac parte din strategia noastră transfrontalieră privind drumurile județene. Am promis crearea unei rețele de drumuri județene moderne în zona frontierei. Cele două tronsoane pentru care am semnat azi contractele se alătură altor drumuri: Nădlac – Pereg și Dorobanți – Macea, deja finalizate.

De asemenea, din fonduri europene vom moderniza drumurile Curtici – Macea – Sânmartin, inclusiv centura ocolitoare Curtici, Sânmartin – Socodor și Socodor – Nădab, creând astfel o legătură între orașele Nădlac, Pecica, Curtici și Chișineu-Criș”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Tronsonul Turnu-Pecica are o lungime  de 9,2 kilometri, valoarea lucrării fiind de 8.444.795 lei (TVA inclus), iar Grăniceri – Pilu, 6 kilometri, are valoarea lucrării de 9.950.000 lei plus TVA.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.