Ziarul electronic al arădenilor

Sancțiuni aplicate de autoritățile arădene celor care nu respectă restricțiile

Pe parcursul zilei de sâmbătă și până duminică dimineață, poliţiştii arădeni au verificat 1.467 de persoane şi 40 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor de autoizolare la domiciliu sau a  restricţiilor de circulaţie instituite prin Ordonanța Militară nr. 3 a Ministrului Afacerilor Interne.

Urmare a acestor verificări, poliţiştii arădeni au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat restricțiile de circulație, în valoare totală de 41.000 lei.

Jandarmii arădeni au aplicat în acelaşi interval un număr de 43 sancțiuni contraventionale, în valoare de 25.100 lei, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație.

Aceştia au întocmit şi acte de sesizare, necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal, pe numele unei femei  de 35 de ani care locuieşte fără forme legale într-o localitate din judeţul Arad.

Femeia a fost depistată de jandarmi în afara locuinței, deși aceasta era obligată să rămână în autoizolare pe o perioadă de 14 zile, deoarece s-a întors recent în ţară.

Drept urmare, a fost însoţită spre un centru de carantină din Judeţul Arad, unde va rămâne pentru următoarele 14 zile.

În perioada 27.03.2020 – 28.03.2020 poliţiştii locali din municipiul Arad au aplicat de asemenea amenzi în valoare totală de 4.700 lei, persoanelor care nu au respectat prevederile privind Ordonanţa Militară nr. 3 a Ministrului Afacerilor Interne.

În activităţile privind verificarea respectării prevederilor O.M. 3 au fost implicaţi 46 de poliţişti locali.

***

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.

De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Biroul de presă al Prefecturii Județului Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.