Ziarul electronic al arădenilor

Rupere de nori la Frumușeni. Un drum distrus și mai multe gospodării inundate

O ploaie torenţială a afectat, miercuri, mai multe localităţi din apropiere de municipiul Arad şi a provocat o viitură în comuna Frumuşeni, unde au fost inundate gospodării, în timp ce un drum judeţean a devenit nepracticabil şi a fost închis.

Ploaia a durat câteva minute, însă oamenii din Frumușeni afirmă că a fost „rupere de nori”, iar nivelul apei a ajuns la jumătate de metru pe străzi şi chiar pe câmp.

„S-au înregistrat scurgeri de pe câmp spre localitate, pentru că valea nu a mai preluat debitul de apă. Au fost 6 inundate gospodării, dar şi 3 imobile. Se acționează cu modulul de pompare de mare capacitate, doi ofițeri și 5 subofițeri pentru evacuarea apei de pe stradă și apoi din gospodării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a dispus închiderea DJ 682 Arad – Lipova, pentru că între localităţile Frumuşeni şi Aluniş a fost distrusă de viitura formată o parte din şosea, dar şi un podeţ.

„Circulația este imposibilă în zona afectată. O echipă a Consiliului Județean este la fața locului, o parte din drum a fost distrusă total, podețul este luat de apă. Fac un apel la arădeni să folosească rute alternative, pentru că aici circulația este blocată. Vom închide drumul cu bariere și vom semnaliza participanților la trafic că nu pot folosi acest traseu. Vă recomandăm ca rută ocolitoare drumul agricol din localitatea Frumușeni, spre Aluniș, pentru autoturisme de până la 3,5 tone“, a declarat Iustin Cionca.

Primarul comunei Frumușeni, Reginald Andronic, a solicitat asistență poliției naționale în vederea securizării traficului.

Miercuri, pentru judeţul Arad a fost emisă o avertizare de cod portocaliu de furtuni şi ploi torenţiale, fiind estimate căderi de precipitaţii de 35 de litri pe metru pătrat.

CITITI SI: Drumul dintre Frumușeni și Aluniș, închis. O viitură a distrus șoseaua

foto/video: ISU Arad

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.