Ziarul electronic al arădenilor

Rugăciune comună la mijlocul zilei, în toată România

Credincioși sunt îndemnați să participe, miercuri, la o rugăciune comună, iar clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din țară vor bate timp de 1 – 2 minute.

„Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, totuşi pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei.

Prin urmare, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute, la ora 12.00, în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se săvârşeşte slujbă în bisericile din parohii şi mănăstiri.

În acel moment de rugăciune comună, la casele lor, toţi credincioşii mireni sunt îndemnaţi să rostească rugăciunea Tatăl nostru, condacul Bunei Vestiri: Apărătoare Doamnă, precum şi alte rugăciuni, iar preoţii din parohii şi mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei“, se arată într-o informare transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod al BOR.

Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice se vor oficia în lăcaşul de cult, la toate parohiile, de către slujitorii bisericii respective, fără participarea publicului, ceremoniile urmând să fie transmise online şi în media locală sau naţională.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.