Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 7,30% pe an

Românii pot investi, începând de miercuri, 20 iunie, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,50% şi, respectiv, 7,30%, a anunţat Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată.

„Titlurile de stat pot fi o alternativă foarte bună la depozitele bancare, pentru că sunt fără risc şi veniturile nu se impozitează. Tocmai de aceea, din 2018 şi până acum, peste 650.000 de români au ales ca economiile lor să le aducă venituri suplimentare şi au subscris peste 28 miliarde de lei. Cu dobânzi de la 6,50% la 7,30%, investiţiile în titluri de stat oferă confortul de a şti exact cât va câştiga cel care investeşte şi în cât timp. Deci, sunt o ocazie foarte bună pentru cei care vor să conserve puterea de cumpărare a banilor, fiind o sursă garantată de venit pasiv“, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 21 iunie – 13 iulie 2023 online, numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.

Totodată, acestea pot fi achiziţionate între 21 iunie – 14 iulie 2023 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 21 iunie – 13 iulie 2023 în mediul urban şi 21 iunie – 12 iulie 2023 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale companiei Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate la secţiunea Datorie publica, www.posta-romana.ro.

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.