Ziarul electronic al arădenilor

România, printre statele membre UE cu cea mai scăzută pondere de femei membre în Parlament şi în Guvern

Ponderea femeilor care deţineau locuri în parlamentele naţionale din Uniunea Europeană a crescut de la 21% în 2004 la 33% în 2020, iar cel mai scăzut procent de femei în Parlament se înregistra anul trecut în Ungaria, Malta, România şi Cehia, arată datele publicate duminică de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Deşi pondere locurilor deţinute de femei în parlamentele naţionale din UE variază considerabil în rândul statelor membre ale blocului comunitar, nicio ţară din UE nu are mai multe femei decât bărbaţi în Parlament.

În 2020, cea mai ridicată pondere de femei membre în parlamentele naţionale s-a înregistrat în Suedia (aproape 50%), Finlanda (46%), Belgia (43%) şi Spania (42%), iar cea mai scăzută în Ungaria şi Malta (ambele cu 13%), România şi Cehia (ambele cu 20%).

De asemenea, în ultimii ani a crescut ponderea femeilor membre ale Guvernului (miniştri şi secretari de stat), de la 20% în 2004 la 33% în 2020.

În 2020, cea mai ridicată pondere de femei membre în guvernele lor s-a înregistrat în Finlanda (55%), Austria (53%), Suedia (52%), Franţa (51%) şi Belgia (50%), iar cea mai scăzută în Malta (8%), Grecia (11%), Estonia (13%) şi România (17%).

Comunicatul Eurostat a fost publicat în avanpremiera Zilei Internaţionale a Femeii.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.