Ziarul electronic al arădenilor

„Retro”. Spectacole online difuzate de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

„Retro” 5 și „Retro 10”. Acestea sunt genericele sub care se va desfășura programul de difuzări de spectacole online, inițiat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Este vorba despre montări care au văzut lumina rampei în urmă cu mai mult de 5, respectiv, mai mult de 10 ani. Acestea vor fi difuzate online, pe platforma www.evenitim.ro, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 19.00.

„Situația pandemică actuală ne oprește să ne primim publicul în sală. Așa se face că, ne-am gândit să vă bucurăm cu spectacole online. Astfel, în fiecare sâmbătă, de la ora 7 seara, pe platforma www.eventim.ro, veți putea urmări producții care au ieșit din repertoriul teatrului nostru. Este, credem noi, o șansă unică să (re)vedeți spectacole de marcă și să vă reîntâlniți cu actorii noștri… în și din alte vremuri” – spune Bogdan Costea, manager TCISA

Primul spectacol difuzat în cadrul acestui proiect este programat sâmbătă, 27 martie, de la ora 19.00.

Este vorba despre „Codrii” de David Mamet (foto), în regia lui Alexandru Berceanu – producție arădeană prezentă în anul 2010, în cadrul Festivalului Național de Teatru.

Distribuția îi reunește pe Cecilia Lucanu-Donat și Alex Mărgineanu. Decorul este semnat de Doru Păcurar, costumele – de Oana Cătălina Văran, iar light-designul – de Lucian Moga.

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.

Biletele costă 20 de lei și pot fi achiziționate online, pe platforma www.eventim.ro.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.