Ziarul electronic al arădenilor

Reţeaua Solidarităţii, la Arad. 2.380 de persoane, ajutate

Solidaritatea şi grija faţă de comunitate au fost impresionante în ultimele luni, la Arad.

Reţeaua Solidarităţii a fost constituită de instituţii publice, organizaţii non-guvernamentale, voluntari şi persoane fizice, care au avut acelaşi scop: să ajute persoanele vulnerabile în faţa pandemiei.

„În aprilie şi mai, 2.380 de persoane din peste 1.000 de familii au primit pachete din partea Reţelei Solidarităţii. Mulţumesc încă o dată celor care au muncit ca voluntari şi funcţionarilor dedicaţi. Mă bucur că persoanele vulnerabile au putut fi ajutate şi, deşi am fost departe fizic, fiecare arădean a simţit că este cineva aproape de el.

Le mulţumesc celor care au făcut donaţii, după posibilităţi, cu o menţiune specială pentru Remark (Real), care a donat peste 800 de pachete, în valoare de peste 30.000 de lei.

Reţeaua Solidarităţii au fost un succes în primul rând pentru că a arătat forţa comunităţii: suntem împreună, solidari, capabili să dăruim. Am fost şi eu alături de voluntarii care au dus pachete persoanelor vulnerabile, am fost impresionat de bucuria beneficiarilor, de încrederea care s-a construit între arădeni. Când pandemia va trece, exemplul acesta va rămâne şi va continua să ajute comunitatea noastră”, a spus Sergiu Bîlcea, coordonatorul Reţelei Solidarităţii.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Consiliul Județean Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.