Ziarul electronic al arădenilor

Regele Mihai, citat la Tribunalul Arad cu o zi înainte să fie înmormântat

Regele Mihai, care a murit  în ziua de 5 decembrie, a fost citat să se prezinte la Tribunalul Arad la data de 15 decembrie, cu o zi înainte să fie înmormântat.

Fostul suveran a fost chemat în instanță de un condamnat cu state vechi, închis de câteva ori pentru pedofilie, scrie stiripesurse.ro.

Nistor Faur Isai este cunoscut ca un procesoman, având deschise nu mai puţin de 1.000 de procese, după cum au descoperit cei de la Cancan.ro.

Condamnatul a obţinut şi despăgubiri la CEDO, care ar trebui să fie plătite de statul român, din cauza condiţiilor grele din închisoare. Nistor Isai Faur trebuie să primească nu mai puţin de 3.900 de euro pentru condiţiile incredibile din detenție.

Regele Mihai era aşteptat la Tribunalul Arad pe 15decembrie, cu o zi înainte de înmormântarea Majestăţii Sale.

Conform stiripesurse.ro, termenul fusese stabilit pe data de 17 noiembrie, cu două săptămâni înainte ca Regele Mihai să treacă la cele sfinte, pe 5 decembrie.

Isai a indicat drept „pârât” Casa Majestății Sale Regele Mihai I, iar apoi pe rege personal, iar judecătorii Tribunalului Arad l-au introdus în cauză, aşa cum spuneam, de la primul termen de judecată, pe 17 noiembrie.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, judecătorul Flavius Bradin, a declarat pentru News.ro că procesul a fost deschis în luna octombrie, de către Nistor Isai Faur, care avea o nemulţumire privind răspunsul primit la o petiţie adresată Casei Regale.

„A fost pe rolul Tribunalului Arad un litigiu în care Casa Regală şi Majestatea Sa Regele Mihai figurau ca parte. Litigiul s-a finalizat prin respingerea cererii. Litigiul a pornit de la faptul că o persoană nemulţumită de răspunsul la o petiţie adresată Casei Regale a acţionat în judecată pentru despăgubiri, criticând respectivul răspuns. Majestatea Sa a fost citată anterior decesului, dar la termenul de astăzi (vineri – n.r.) procesul s-a finalizat. În momentul pornirii acţiunii, Majestatea Sa era în viaţă”, a declarat judecătorul Flavius Bradin, citat de News.ro.

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Majestăţii Sale Regele Mihai I, ca reprezentantă a drepturilor şi intereselor Majestăţii Sale Regele Mihai I, în calitate de persoană fizică, şi în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Faur Nistor Isai, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad, în contradictoriu cu pârâta Casei Majestăţii Sale Regele Mihai I, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Arad”, este soluţia pronunţată, vineri, de judecători.

Nistor Isai Faur este un individ care, în 2001, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru violarea unui minor.

A executat 10 ani de închisoare, dar cu siguranţă nu s-a îndreptat după gratii după ce a fost eliberat condiţionat, în mai 2011.

Pe 6 iulie 2013, recidivistul a mai violat două fetiţe, de 5 şi 6 ani, iar în octombrie 2013 a fost trimis din nou în judecată pentru viol, aflându-se încarcerat la Penitenciarul Arad. Acolo, s-a pus pe procese şi reclamaţii, mergând până la CEDO.

Sâmbătă, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal, iar la ora 11.00 sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal.

La ora 14.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş, unde regele va fi înmormântat în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.