Se tot vorbeşte de reforme şi reformatori. Ne plângem că avem un statut social, chiar infirmier, ce oblojeşte mai pe toată lumea. Şi, ca urmare, statul, voit reformator, s-a pus să atace toate cuiburile pe care le presupunea a fi bugetofage. Aşa s-au trezit atacate cazurile sociale, fie ele active sau pensionare, aşa s-au trezit agresaţi şi funcţionarii publici, apoi beneficiarii de pensii privilegiate.
Teofil Grădinaru
Enumerarea ar putea continua dar cred că am reliefat suficient contextul.
În acest haos reformator a fost omisă o singură categorie. Mă rog, două, dar de cea de a doua voi vorbi la post scriptum. Deci, categoria încă menajată este cea a reprezentanţilor religiilor. Şi, dincolo de dilema legată de necesitatea reformei în orice instituţie a statului, apare dilema reformei sufletului, mult mai pregnantă, mult mai realistă.
Reforma sufletului nu o poate face statul. Nu poate face nici măcar să o ghideze, în măsura în care repezentanţii statului trebuie ei, în primul rând, reformaţi. Reforma sufletului trebuie făcută de toată lumea. Filosofii, oamenii de litere, o numesc reformă morală. Îmi permit să-i contrazic. Dumnealor merg prea departe. Pentru o reformă morală trebuie o moralitate. Suflet avem toţi!
Până la urmă, statul va pune jug şi pe religie. Îşi – şi le – va aduce aminte cine pe cine plăteşte. Problema e cum priveşte religia – prin reprezentanţii săi – desigur – acest jug? Câte privilegii vor fi deranjate, cine îşi poate şi îşi şi asumă măsura unor măsuri nepopulare. Şi, mai ales, cui i se iau privilegiile? Ce privilegii?
Problema e profundă şi, logic, discutabilă! Va crea zbuciumări infinit mai mari decât pensiile militarilor pentru simplul motiv că întotdeauna Biserica a fost mai credibilă decât Armata. Implicit, populaţia a fost (şi este) mai manipulabilă de Biserică decât de Armată.
Sunt anumite tare, puncte sensibile, care există, indiferent de vehemenţa protestelor şi de provenienţa lor. Însă, convulsiile nu vor clarifica reforma bisericii. Mai ales că în interior va fi lupta cea mai mare.
Pentru că, dacă vorbim de biserici, aspectele sensibile sunt mult mai… discutabile decât în orice ramură. Implicit, mai dificile. Războiul intern a fost întodeauna. Reforma statală l-a accelerat, iar în aceste condiţii o eventuală reformă a sufletului nici nu poate fi analizată…
P.S. Cea de a doua categorie privilegiată este cea a „inginerilor de sunet”, a „telefoniştilor” şi a altora care poartă aceste porecle ce vor să „ascundă” serviciile secrete. Cred că de ăştia, ca instituţii în sine, nu se va lua nimeni…
