Ziarul electronic al arădenilor

Reabilitări pe mai multe drumuri din Arad

drumuriMai multe drumuri din municipiul Arad au fost incluse în programul anual de întreținere și reparație, iar 6 Vânători a fost declarat „cartierul anului“, aici urmând să fie efectuate reabilitări de drumuri și vor fi amenajate parcări.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a făcut, luni, o prezentare a străzilor și a lucrărilor care se fac în cadrul programului annual.

Astfel, conform prezentării făcută de primar, la intersecţia dintre străzile Caransebeş şi Ştefan cel Mare va fi amenajată o parcare, iar pe strada Spicului a fost aruncată piatră spartă, înainte de asfaltare.

De asemenea, în cartierul Micălaca, pe străzile Săvârşin şi Mioriţei, vor fi reparate trotuarele şi se va amenaja o parcare.

Falcă a mai informat că pe strada Grădina Poştei a fost aruncată piatră spartă, înainte de asfaltare, iar în zona centrală, pe strada Sebeşului, vor fi montate borduri, vor fi finalizate trotuarele, după care se va turna asfalt.

Pe strada Haţeg a fost aruncată piatră spartă, după care va fi amenajată o parcare, iar pe străzile Podului şi Lungă va fi turnat asfalt.

Primarul a mai spus că o mare parte dintre investiţiile pentru modernizarea drumurilor se vor realiza în cartierul 6 Vânători, acesta fiind declarat „cartierul anului“.

„Avem lucrări în toate cartierele din municipiul Arad, însă, în special, vor fi abordate lucrări în cartierul 6 Vânători, unde, pe lângă strada principală, un număr important de străzi vor fi modernizate. Vor fi amenajate trei parcări importante în spatele blocurilor. Sperăm că tot în acest an să finalizăm modernizarea drumurilor în cartierul 6 Vânători”, a afirmat Gheorghe Falcă.

Primarul a mai adăugat că, în cartierul 6 Vânători, după finalizarea reţelelor de canalizare, se va lucra pe străzile Rarău, Izoi, Curtici şi Cheia, unde se vor amenaja parcări.

Totodată, primarul a menționat că se lucrează la amenajarea pistelor de biciclete pe străzile Ştefan cel Mare, Ion Raţiu, centura Subcetate, Steagului, Calea Timişorii şi la branşamentele electrice pentru iluminatul pistelor pentru biciclete de pe Faleza Mureşului.

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.